Trafic restricționat în Capitală. Retragere cu torțe de Ziua Armatei Române

Restricții de circulație
Restricții de circulație

Traficul rutier va fi restricţionat, marţi, în centrul Bucureştiului, pentru desfăşurarea ceremoniilor organizate cu ocazia Zilei Armatei Române, care vor cuprinde un marş şi o retragere cu torţe, anunță Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Astfel, începând cu ora 10.30, marşul se va desfăşura pe traseul: Parcul Carol I – Bd. Mărăşeşti – Bd. Cantemir – Bd. Nicolae Bălcescu Bd. Magheru – P-ţa. Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Aviatorilor – Bd. Constantin Prezan – Şos. Kiseleff – Fântâna Mioriţa, pe banda I de circulaţie.

Între orele 18.30 – 20.00, retragerea cu torţe va avea loc pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional – Bd. Regina Elisabeta – Bd. M. Kogălniceanu - P-ţa. Operei – Splaiul Independenţei – Pod Cotroceni – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu - Bd. G.ral Vasile Milea – Bd. Timişoara – Str. Ruxandra Marcu - Drumul Taberei – sediul Statului Major al Forţelor Terestre, pe banda I de circulaţie.

Pentru retragerea cu torţe traficul rutier se întrerupe între orele 17.30 - 19.00 pe Str. C. Mille şi pe Calea Victoriei (între Str. C. Mille şi Bd. Regina Elisabeta, pe banda I de circulaţie).

Conducătorilor de autovehicule li se cere să reducă viteza, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel