The Independent, despre Dragnea: "Există speranţă pentru Europa - uitați-vă la România"

The Independent a publicat un portret al lui Liviu Dragnea cu titlul "Există încă speranţă pentru Europa - uitați-vă la România".

"După alegerea, în Bulgaria și Moldova, a unor candidaţi pro-Putin, capitalele europene respiră ușurate că România s-ar putea rupe de curentul din sud-estul Europei și instala un premier pro-UE, pro-NATO, după alegerile din 11 decembrie. Într-o perioadă în care partidele de centru-stânga din UE sunt într-o poziție grea, sosirea lui Liviu Dragnea va înveseli social-democrația europeană", a notat Denis MacShane, fost ministrul britanic, jurnalist specializat în politica europeană.

Autorul articolului vorbește și despre principalele promisiuni electorale ale liderului PSD. Liviu Dragnea insistă că România este o societate tolerantă față de străini și nu avem politică extremistă în țara noastră, a scris sursa menționată.

"Pare calm, metodic şi convins că România se va uita spre Occident, către Italia, Franţa, Spania şi Marea Britanie. Nu este interesat să se alăture Europei din Grupul de la Vișegrad, cu Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia, în condiţiile în care primele trei țări sunt controlate de lideri naționaliști, islamofobi, predispuși să critice UE în loc să o susțină", se mai arată în textul de pe The Independent.

"Dragnea este hotărât ca România să rămână loială UE și țara să devină o economie modernă", a mai scris MacShane.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel