Tăriceanu: Iohannis anunță azi premierul. ALDE susține un guvern politic

Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis va anunţa marţi premierul desemnat şi a subliniat că formaţiunea sa susţine un guvern politic.

'Am discutat despre o schiţă de calendar, în contextul în care dl preşedinte ne-a informat că astăzi va anunţa premierul desemnat', a spus Tăriceanu, după consultările de la Palatul Cotroceni.

Potrivit acestuia, ALDE susţine crearea unui guvern politic.

'Soluţia corectă din punct de vedere politic este aceea de a forma un guvern politic, cu premier politic şi miniştri care împreună alcătuiesc echipa care ulterior obţine susţinerea parlamentară. (...) Soluţia cu un guvern tehnocrat, cu premier tehnocrat ar trebui să o evităm. Trăim într-o democraţie reprezentativă, în care cetăţenii investesc cu încredere partide, persoane, programe politice, pe baza acestora oamenii politici îşi asumă o responsabilitate, de care nu trebuie să se derobeze. În condiţiile în care vorbim de un guvern tehnocrat, înseamnă că liderii politici se derobează de la responsabilităţile pe care şi le-au asumat şi pasează guvernului acesta toate aceste obligaţii', a continuat liderul ALDE.

Tăriceanu a precizat că, în funcţie de formula pe care o va propune şeful statului, se va poziţiona şi ALDE.

De asemenea, el a indicat că reprezentanţii ALDE sunt mai apropiaţi de punctul de vedere pe care PSD îl are în ceea ce priveşte desemnarea unui premier tehnocrat şi crearea unui guvern politic. În opinia lui Tăriceanu, propunerea PSD ca Liviu Voinea să fie premier este una rezonabilă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel