Sursa Sky News. Locul întâlnirii cu traficanții de arme

  

Acest editorial a fost publicat acum trei zile. Sper că DIICOT a lămurit și ultimii amatori de donuts din presa românească. Felicitări ”jurnaliștilor” de investigații”și actorie:


Jurnaliștii de la Sky News spun că au venit în România pentru a se întâlni cu traficanți dispuși să vândă armament unor cumpărători din Europa Occidentală. După luni de negocieri, investigatorii Sky News ar fi fost fost ghidați spre o zonă îndepărtată din România pentru o întâlnire cu membrii unei bande de traficanți.


În cazul unor astfel de dezvăluiri, jurnaliștii au obligația să păstreze secretul sursei. Locația întâlnirii poate fi menționată, mai ales că oferă un plus de credibilitate poveștii.Chiar dacă britanicii nu au precizat locul unde ar fi fost ghidați de contrababndiști, acesta poate fi dedus cu ușurință, dacă facem conexiunea cu sursa informației.


Cel mai probabil, în opinia mea, informatorul este Nigel Farage. Astfel, locul întâlnirii devine clar: dealurile Moldovei, mai precis dealurile pe care își îngropa Vântu rackeții.


P.S.
Pentru cei care au uitat, amintesc că în 2013 presa britanică avertiza asupra pericolului de invazie a insulei, iar politicianul populist Nigel Farage, pregătit să lupte cu hoardele de români, a găsit un singur emigrant, pe aeroport.
Sorin Ovidiu Vântu spunea, acum 7-8 ani, că avea ok-ul să împuște rackeții de pe teritoriul României. Am împuşcat sute, nu zeci, sute. Şi când spun împuşcat mă refer la propriu. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngropat prin dealurile de prin Moldova, "preciza" Vântu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel