Surparea de la metrou. Primarul Capitalei: Termenul impus de constructor, inacceptabil

Comitetul pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit, miercuri, tema discuțiilor fiind situaţia generată de surparea străzii în zona Bulevardului Eroilor din cauza lucrărilor făcute pentru extinderea magistralei de metrou. Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, califică drept inacceptabil termenul propus de constructor pentru reluarea circulației în zonă, mult mai mare decât cel anunțat de Primăria Capitalei, în condiţiile în care peste 100.000 de persoane sunt afectate zilnic de această situaţie.

'Termenul avansat de constructor - data de 22 martie - este inacceptabil. I-am pus în vedere că afectează grav siguranţa locuitorilor din zonă şi afectează şi ceilalţi locuitori ai cartierelor Drumul Taberei, Rahova. Sunt 100.000 de oameni afectaţi şi 14 persoane evacuate. Le-am pus în vedere să lucreze, nu are importanţă că e sâmbătă, că e duminică, că sunt sărbători, nu ne interesează pentru că acei oameni sunt afectaţi şi nu locuiesc în case nu din voinţa lor, ci din cauza constructorului', a afirmat Sava, la ieşirea din sediul ISU Bucureşti unde miercuri a avut loc o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.

El a precizat că se aşteaptă de la experţi terţă-parte să pună la dispoziţie soluţia optimă pentru reluarea lucrărilor în zonă. "Prioritară este siguranţa zonei, care trebuie făcută de către antreprenor. (...) Explicaţia este că încă aşteaptă un studiu geo ca să vadă despre ce este vorba în zonă. Ei spun că, atunci când au început lucrările, au avut un studiu geo, dar nu ni l-au pus la dispoziţie', a explicat Răzvan Sava.

Primarul interimar al Capitalei a mai precizat că le-a impus celor de la firma Astaldi, care efectuează lucrările în zonă, data de 15 ianuarie pentru ca oamenii să se poată muta înapoi în casele lor, iar după această dată, pentru fiecare zi de întârziere, li se vor aplica penalităţi. 'Au zis că analizează posibilitatea să lucreze şi de sărbători, dar da, există şi posibilitatea ca de sărbători să-şi ia concediu.

Tototdată, Răzvan Sava a catalogat 'dezastruoasă' comunicarea cu reprezentanţii Astaldi. 'Le cerem termene, le cerem să vină cu soluţii, să aprecieze la adevărata gravitate situaţia din teren...".

Primăria Capitalei anunța, pe 13 decembrie, că restricţiile de circulaţie în zona Eroilor vor fi menţinute pentru cel puţin 30 de zile şi că 14 locatari din zona Eroilor şi-au părăsit locuinţele, întrucât există "risc asupra structurii de rezistenţă" a imobilului în care locuiesc.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel