Supermarketurile, obligate să doneze alimentele înainte de expirare. Legea va fi o bombă aruncată pe piață

carne-supermarket-web
carne-supermarket-web

Alimentele nu mai pot fi aruncate la gunoi după expirarea termenului de valabilitate al produsului. O lege care obligă supermarketurile să doneze săracilor mâncarea a fost adoptată în Franța, stârnind ecouri în majoritatea țărilor europene. Parlamentarii francezi au decis în unanimitate, situație ne mai întâlnită de mult la Paris, ca magazinele mai mari de 400 de metri patrați să fie obligate să încheie contracte cu organizațiile umanitare, astfel încât produsele alimentare să fie oferite gratuit, înainte de expirare.

Și în România, a funcționat o Comisie mixtă la nivelul Ministerului Mediului, care a încercat să propună măsuri de stopare a risipei alimentare. Producătorii sunt dezavantajați în fața super și hipermarketurilor, având un control redus asupra vânzărilor. Așa că se tem de abuzuri, fie dacă se adoptă sistemul de vânzare accelerată, fie dacă se impune donarea. O altă problem ar fi plata TVA, în cazul donării. Adoptarea legii, în România este periculoasă în primul rând pentru consumatori.

Expiratele, repuse în circulație de unele buticuri și mici carmangerii

"În momentul de față, există destulă marfă expirată sau improprie consumului, care se repune, ilegal, în vânzare, avertizează Sorin Minea, președintele Romalimenta. Cred că doar 10% din carnea trimisă la neutralizare ajunge cu adevărat să fie distrusă. O parte din retururi dispar pe drum și sunt repuse pe piață. În cazul produselor ambulate, se schimbă eticheta și sunt vândute prin buticuri de cartier. Carnea e tocată, pentru cârnați sau mici, care se vând prin tot felul de carmangerii improvizate.

Nu cred că suntem pregătiți să evităm riscul unor infecții alimentare. Și astăzi avem multe probleme, vă dați seama ce o să fie când încep să circule mărfuri în pragul expirării, amestecate: ouă, carne, pâine, legume? Dacă pentru produsele ambalate în vid, sau pentru legume și conserve nu ar fi o problemă, ouăle și carnea crudă au un mare risc de contaminare. Intoxicațiile vor fi fenomen de masă, se vor interna cartiere întregi. Vorbim despre o bombă biologică aruncată pe piață. Cine își asumă așa ceva? Cine plătește recontrolarea produselor, sortarea, transportul în condiții adaptate specificului mărfii? Fie producătorul, care va da faliment, vă spun de pe acum, fie consumatorul, căruia i se transferă cheltuielile, în preț. Hipermarketul este suficient de puternic ca să negocieze de pe poziții de forță".

Decizia, criticată deja în Franța

Parlamentarii francezi care au adoptat legea donării obligatorii a produselor aproape expirate sunt acuzați de populism. Industria alimentară și magazinele sunt responsabile doar pentru 5 procente din alimentele aruncate la gunoi, risipa fiind, de fapt, în gospodăriile francezilor. Mai mult, există diferite mecanisme prin care magazinele donează voluntar și sunt implicate în campanii umanitare.

Unele magazine occidentale scoteau și până acum, în standuri special amenajate, produsele aflate în ultima zi de valabilitate, care erau luate gratis de cei dispuși să-și asume riscul. Doar ceea ce rămânea la stand era trimis la firmele de neutralizare a deșeurilor.

Normele de aplicare a legii vor fi extreme de importante, iar dezbaterile vor fi aprinse, întrucât nu se știe cine va plăti, de fapt, produsele distribuite gratuit: producătorul sau supermarketul? Și nici care este ziua în care se scot de la raft alimentele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel