Primul semn că ai ajuns în orașul întemeiat de cetățenii Miletului, în secolul VII î.e.n. , este restaurantul cochet, care moțăie vis-a-vis de muzeu, tresărind la răstimpuri, când își confundă cei doi chelneri cu vreun turist rătăcit în incintă.
Dacă arhitectura hanului se încadrează în peisaj, muzeul îți zgârâie retina, cu imaginea unei hale industriale ceaușiste, care își acoperă urâciunea cu scuza că a fost ridicată din bani Phare.
Casiera de la intrare se scuză și ea, pentru cei 10 lei încasați degeaba, mărsturisind că din bilete nu se acoperă nici măcar salariul minim pe economie cu care sunt plătiți cei patru angajați. Ghid, pliant sau indicatoare nu există. Pe un panou șters de ploi s-ar întrezări câte ceva, dacă ai avea la tine o foaie de cort, să-i faci umbră cât îl citești cu soarele în față. În rest, ești le fel de informat despre Histria ca Ernest Desjardins, arheologul francez care a identificat locul, în 1868. Dacă, în cazul său, vestigiile erau acoperite de pământ, ruinele sunt astăzi ascunse vederii de bălăriile care au crescut până la coama zidului de apărare.
Singura indicație am primit-o, accidental, de la un grup de studenți sau poate masteranzi care măsurau ceva într-o groapă. "Nu aveți voie, pe acolo!". De ce? "Ar putea să se surpe un zid, să vă lovească". Corect! Dar ce ne făceam dacă veneam cu jumătate de oră mai târziu, când plecau studenții de pe șantier?
Bine că Histria, invadată de buruieni și cu zidurile care stau să cadă peste vizitatori, are o instalație de ecleraj de ultimă oră, halogen și leduri. Oarecum inutilă, vara, când programul ține până la ora opt, pe lumină, dar atât de utilă în lungile seri de iarnă, când nămeții astupă craterele din drum și săniile cu turiști pot da năvală la Cetate.
Lăsând gluma la o parte, să ne mândrim, totuși, cu această performanță națională. Nu e la îndemâna oricui ca, având la dispoziție atâtea tentații, să păstreze locul la adăpost de turiștii din țară și străinătate. Fie că Rezervația Bioseferei își apără braconierii sau că Ministerul Turismului nu s-a inventat, încă, cert este că un lac mai mare ca Balatonul și mai frumos, poate, nu are nicio căbănuță pe maluri. Ce să mai vorbim de un hotel. Iar vestigii pentru care, în alte locuri, s-ar construi un aeroport, sunt măcinate de ciulinii Dobrogei și nesimțirea ștabilor de la centru și de la județ.
Răspunsul studenților-arheologi când i-am întrebat de ce arată sinistru Cetatea Histria poate ține loc de concluzie: " Dar cum ai vrea să arate? Ce, te crezi în Germania?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
