Speculațiile lui Traian Băsescu, desființate de Șerban Nicolae și Ionuț Stroe

Fostul președinte Traian Băsescu susține că, politic, în toamnă va fi o alianță a UNPR cu PNL și cu PSD în Opoziție.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a reacționat în emisiunea "100 de minute" de la Antena 3: "Traian Băsescu, ca de obicei, încearcă să prezică anumite scenarii, încearcă să se poziționeze pe scena politică pe care-și închipuie că încă evoluează cu fel de fel de scenarii și idei năstrusnice. Negocieri în legătură cu formarea unui nou Guvern vor avea loc numai în condițiile în care o moțiune de cenzură va trece sau în condițiile în care Victor Ponta își dă demisia și suntem nevoiți să constituim o nouă majoritate care să susțină un nou Guvern. Restul, ce spune Traian Băsescu, eu consider a fi mult prea puțin important".

Senatorul PSD Șerban Nicolae a completat: "În materie de previziuni, ca și-n materie de președinte, Traian Băsescu e zero. (...) Traian Băsescu nu are nicio legătură cu realitatea. Bagă bățul prin gard în încercarea de a însemna ceva în politică, de a da de înțeles că se pricepe, că mai are ceva de spus, că încă mai știe, că e un analist și un observator. UDMR a ieșit de la guvernare, cu toate astea nu a fost alături de PNL la moțiunea de cenzură. Faptul că o coaliție majoritară are momente de tensiune sau de opinie divergentă în interior, nu înseamnă neapărat că se și reped aliații să voteze dărâmarea guvernului. (...) Speranțe că se rupe coaliția n-au de ce să-și facă". Despre varianta ca Victor Ponta să-și dea demisia, Șerban Nicolae spune că "Mi-e greu să cred că Victor Ponta își dorește să fie generatorul de criză. (...) Demisia ar genera o criză politică, fără doar și poate. Mi-e greu să cred că se gândește cum să nască o criză politică. Nu există niciun fel de pericol. Opoziția nu dă semne că ar putea să dărâme guvernul prin moțiune de cenzură. Coaliția nu dă semne că s-ar fi fragilizat suficient ca să rupă susținerea parlamentară pentru Guvern".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel