Sindicatele cer un salariu minim de 1.450 de lei; patronatele au propuneri diferite

Propunerea sindicatelor pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017 este de 1.450 de lei, începând de la 1 ianuarie, a spus pentru AGERPRES, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Acesta a precizat că partea patronală nu a venit cu o propunere unitară, iar discuţiile vor fi reluate vineri.

'Partea sindicală şi-a făcut lecţiile, a venit pregătită, a transmis un singur mesaj. Propunerea noastră este de 1.450 de lei de la 1 ianuarie. Partea patronală a venit cântând pe mai multe voci. Adică nu a avut un punct de vedere unitar. Fiecare ne-a transmis altceva. ACPR-ul (Alianţa Confederaţiilor Patronale din România n.r.) nu ne-a comunicat absolut nicio cifră. Consiliul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii ne-a avansat propunerea de a discuta despre un salariu minim, undeva de la 1 mai, adică creştere zero a salariului minim pe economie de la 1 ianuarie. Concordia a propus o creştere a salariului minim de la 1.250 la 1.300 de lei', a precizat Dumitru Costin.

Potrivit sursei citate, vineri urmează să aibă loc o nouă rundă de discuţii după ce partea patronală va avea o propunere unitară. '(...) Noi, ca parte sindicala, suntem obişnuiţi cu strategii de negociere de acest fel, dar în momentul în care fiecare susţine altceva, i-am rugat frumos, faceţi-vă lecţiile acasă şi veniţi cu un singur punct de vedere, pe care să îl susţineţi ca parte patronală', a afirmat Dumitru Costin. De asemenea, liderul sindical susţine că în cazul în care partea patronală va cere sindicatelor să facă 'un pas înapoi', atunci sindicatele vor propune o creştere mai mică, dar vor cere indexarea deducerilor salariale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel