Simona Halep a apelat la o nouă metodă de pregătire: Face yoga - VIDEO

Simona Halep este în vacanță până la turneul de categorie Premier 5 de la Toronto, ce se va desfășura 10 şi 16 august. În aceste condiții, românca de pe locul 3 WTA profită de timpul liber pentru a onora invitaţiile Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis.

Astfel, timp de câteva zile Simona Halep se va afla la Singapore, pentru a promova Turneul Campioanelor (23 octombrie - 1 noiembrie), competiţie la care se poate califica pentru al doilea an consecutiv.

După numeroase conferinţe de presă şi acţiunile cu principalii sponsori, constănţeanca a fost invitată de oficialii WTA la o şedinţă inedită de relaxare: un curs de yoga.

În cadrul acestui exercițiu, timp de jumătate de oră, Simona Halep a încercat diferite exerciţii fizice şi tehnici de respiraţie, care pot determina creşterea rezistenţei organismului, ca în timp să îi amelioreze flexibilitatea, scrie prosport.ro. Cursul s-a desfășurat chiar pe teresa celui mai luxos hotel de cinci stele din Singapore, Marina Bay Sands.

"E frumos să fiu din nou aici, la Singapore, este un oraş în care întotdeauna m-am simţit bine. Sper să pot reveni şi în acest an, să joc aici la Turneul Campioanelor", a declarat numărul 3 WTA.

Vezi și: Americanii au făcut "lista rușinii" în tenis! Ce nume de top apar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel