Sebastian Lăzăroiu, sfat pentru Rareș Bogdan, după emisiunea cu Traian Băsescu de la Realitatea TV

Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial, analizând prestația celor care s-au aflat, vineri seară, în platoul emisiunii de la Realitatea TV unde invitat a fost fostul președinte Traian Băsescu, îi semnalează lui Rareș Bogdan unde anume a greșit.

În cadrul unei postări pe contul său de socializare, Sebastian Lăzăroiu susține că jurnalistul Realitatea TV, Rareș Bogdan, un "om inteligent și cu talente reale de moderator și debater" în opinia sa, a făcut o greșeală vineri seară, când fostul președinte Băsescu a fost invitat în emisiunea "Realitatea românească".

"Cu Traian Băsescu nu vii la emisiune direct de la grătar", a scris, sâmbătă, fostul consilier prezidențial, pe Facebook.

Traian Băsescu la Realitatea TV. Cătălin Striblea: A venit să se bată

"Singurii care s-au descurcat mai bine aseară au fost Rareș Bogdan și Costi Rogozanu. Știu. il detestați pe Rareș Bogdan, multă vreme mi-a fost și mie antipatic, dar, urmarindu-l cu atenție, în timp, mi-am dat seama că omul e inteligent și are talente reale de moderator și debater. Ce-l strică pe el e înclinația spre circ (aici presupun ca e alegerea lui, vrea audiență). Altfel, stăpânește bine niște subiecte și știe suficiente dedesubturi ca să-și încurce invitatul. Greșeala lui a fost a că a venit nepregătit. Cu Traian Băsescu nu vii la emisiune direct de la grătar", afirmă Lăzăroiu.

Rareș Bogdan, mesaj crunt pentru Traian Băsescu: V-aţi descalificat!

Totodată, fostul consilier prezidențial a analizat și prestația celorlalte persoane prezente în platoul emisiunii unde a mers fostul președinte Băsescu vineri seară. 

"Pe Costi Rogozanu, dacă ești om de dreapta, nu prea poți să-l combați decât cu argumente de ordin ideologic, ceea ce ridică dezbaterea în sfere înalte sau pur și simplu să-l înjuri, ceea ce nu e ok. Costi putea aborda evident mult mai safe povestea cu masurile de austeritate. Decât Coșea, de exemplu, care a încercat să atace tehnic, dar aici nu avea nicio șansă, pentru că decizia din 2010 a fost mult și bine gândită pentru situația de atunci. Ceilalți au fost irelevanți. Iar Hoandră, nu știu, întotdeauna m-am întrebat ce caută omul ăsta într-un studio de televiziune. E genul de om pe care îl asculți ore în șir tot sperând că poți să-i dai dreptate pe o singură propoziție. Zadarnic", a conchis Sebastian Lăzăroiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel