Scenariul lansat de Mircea Diaconu despre Traian Băsescu: D-aia țipă!

Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Europarlamentarul Mircea Diaconu a comentat, în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3, aparenta protecție din jurul fostului președinte Traian Băsescu. 

"Acum, eu nu știu ce se întâmplă de fapt, care e înțelegerea pe baza căreia domnul Traian Băsescu are o liniște, are gânduri de viitor politic, deși ar trebui să-și tragă fermoarul peste tot, pentru că este ciur, este varză, din toate privințele. Meseria lui de până acum pot să mi-o explic printr-o înțelegere existentă, cu persoane, cu instituții, care-i asigură o anumită imunitate. Poate că se rupe sau simte că i se rupe imunitatea, d-aia țipă. Poate că nu mai funcționează înțelegerea, d-aia țipă, mă gândesc. Merg pe stradă și atât de mulți oameni mă întreabă, pe lângă 'bună ziua', cât mai rezistă, domnule, individul ăsta, cum de nu i se întâmplă nimic, adică e o așteptare uriașă în națiune și faptul că nu pornesc niște mecanisme este revoltător și se extinde și mă gândesc că totuși aceia care vor respectul nostru definitiv și necomentabil ar trebui să înțeleagă așteptarea publică, nevoie publică de a pune lucrurile la locul lor, este revoltător", a comentat maestrul Mircea Diaconu, la Antena 3. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel