Scenariu negru pentru Europa! Un lider european prevede sfârșitul

Un lider european imortant se teme de sfârșitul Europei.

Francois Hollande a tras un semnal de alarmă în legătură cu un posibil "sfârșit al Europei" și o "revenire la frontierele naționale", dacă UE nu va da dovadă de unitate în fața crizelor.

"Dezbaterea nu este între mai multă sau mai puţină integrare europeană, este între afirmarea sau sfârşitul Europei. Da, sfârşitul Europei ar fi revenirea la frontierele naţionale, renunţarea la politicile comunitare, abandonarea monedei euro. Mitterrand spunea că naţionalismul conduce la război, acest lucru rămâne valabil", a spus François Hollande, potrivit ziarului Le Parisien.

La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat pentru modificarea Acordului Dublin, prin care un extracomunitar poate solicita azil în primul stat membru UE în care intră.

"Trebuie să fim sinceri: procesul Dublin, în forma actuală, este învechit. Pledez pentru instituirea unei noi proceduri, în sensul repartizării în mod echitabil a refugiaţilor în statele europene", a afirmat Merkel.

"Doar împreună putem soluţiona criza refugiaţilor, doar împreună putem combate traficul de persoane. Doar împreună ne putem proteja frontierele externe. Trebuie să considerăm refugiaţii fiinţe umane, nu mase anonime. Oamenii nu îşi părăsesc niciodată ţările fără motiv", a subliniat şeful Guvernului de la Berlin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel