SCANDAL în PNL: E dictatură, îmi dau demisia

Un nou scandal a izbucnit în PNL. Deputatul Lucia Varga şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei de femei, nemulţumită de faptul că nu se regăseşte pe lista pentru alegerile parlamentare ale PNL. 

Deputatul Lucia Varga a acuzat modul în care este întocmită lista pentru alegerile parlamentare în cadrul PNL, relatează Antena 3. Acuzele deputatului s-au îndreptat mai mult către Ilie Bolojan, despre care a spus că a instaurat o adevărată dictatură în partidul liberal. 

Lucia Varga este în acest moment deputat de Bihor. 

[citeste si]

Iată textul demisiei :

 
Către
Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal
 
             Subsemnata Lucia Ana Varga, în calitate de co-preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, îmi înaintez demisia din funcţia de co-preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale. Am ales această cale pentru a protesta împotriva transformării PNL într-un partid nedemocratic, care a ales să renunţe la democraţia internă, la meritocraţie si la egalitatea de sanse în procesul de desemnare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare.
           Sunt o susţinătoare a reformei în Partidul Naţional Liberal, o reformă care trebuie să dea o şansă în primul rând membrilor, care au demonstrat profesional şi politic că aduc plus valoare acestui partid şi că în Parlament vor putea pune în practică politicile partidului.
           Sunt împotriva practicilor de racolare a candidaţilor pe baza unor criterii netransparente, nedemocratice, pe baza cumetriilor, relaţiilor personale sau altor criterii, care nu au legatură cu obiectivele şi interesul membrilor Partidului Naţional Liberal. Refuz să fiu o susţinătoare a politicii pumnului în gură, o politică a bunului plac a unor oameni de la vârful conducerii partidului.
            Refuz sa mai girez politicile acestei conduceri asupra Organizaţiei Femeilor Liberale. După ce actuala conducere a mintit femeile din partid, promiţându-le o cotă de 30% pe liste printr-o rezoluţie susţinută chiar de preşedintele partidului, Alina Ghorghiu, acum asistăm la o doua rundă în care pe liste au loc doar persoane, care sunt agreate de anumiţi preşedinti şi nu sunt votate democratic de către OFL, ba mai mult, vedem invitaţii publice adresate unor jurnaliste, care nu au vreo legatură cu PNL şi, in afara de notorietate, nu pot prezenta alte garanţii.
            Sper ca demisia mea sa atraga atenţia conducerii PNL, în vederea  respectării democraţiei, meritocraţiei şi egalităţii de şanse în procesul de desemnare a candidaţilor la alegerile parlamentare.
          Sunt şi voi rămâne un membru al PNL, care crede în valorile liberale şi nu vreau sa renunţ la aceste valori, care trebuie sa fie respectate în primul rând de conducerea acestui partid.
 
Lucia Varga

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel