Salariile medicilor, creșteri uriașe. Legea lui Bănicioiu și Buicu, în Parlament

Deputații PSD conf.dr. Corneliu Florin Buicu și dr. Nicolae Bănicioiu au inițiat "Legea privind creşterea salariilor medicilor din sistemul public din România".

Legea prevede la Articolul 1 ca de la 1 ianuarie 2017, salariile medicilor din sistemul public de sănătate să crească timp de 4 ani, anual, cu 25%. La Articolul 2 prevede că "Sumele necesare creşterii salariale vor fi asigurate prin transferuri de la bugetul de stat".

În expunerea de motive inițiatorii argumentează: "Sistemul medical public are, în prezent, un deficit de medici de aproximativ 40 %, deficit datorat, în principal, de nivelul de salarizare ce se situează cu mult sub importanţa, răspunderea şi prestaţia profesională a acestora. Această situaţie a generat un exod masiv al medicilor către celelalte state membre ale Uniunii Europene, care dispun de o altă apreciere a profesiei şi pe care o salarizează corespunzător. Deficitul de medici, care se accentuează anual, afectează dramatic accesibilitatea şi adresabilitatea populaţiei la serviciile medicale absolut necesare şi garantate prin Constituţia României". 

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel