Rusia somează Ucraina să nu ratifice acordul de asociere cu UE

Federația Rusă a amenințat, miercuri, cu sistarea consultărilor privind aplicarea acordului de asociere semnat între Ucraina și Uniunea Europeană, dacă Kievul ratifică documentul în această formă, semnat la Bruxelles la 27 iunie, relatează AFP.

Ministrul rus al economiei, Aleksei Uliukaev, a avertizat: "Dacă Ucraina întreprinde astfel de acțiuni, vom considera că nu mai suntem legați de obligația de a participa la consultări și vom putea lua măsuri unilaterale pentru a ne apăra interesele economice".

"Subiectul acestor discuții este tocmai conținutul textului acordului", a subliniat ministrul, citat de agențiile ruse de presă.

Acordul comercial vizează în special suprimarea celor mai multe bariere vamale între Ucraina și țările din UE. În acest context, Rusia se teme de sosirea pe teritoriul ei a produselor fabricate în UE, via Ucraina, în detrimentul producției sale naționale și a estimat că Kievul nu poate dispune de condiții comerciale privilegiate în același timp cu Bruxelles-ul și cu Moscova.

Citește și: Graficul care arată dependența majoră a Rusiei de Europa

Ucraina dispunea până acum, în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI), care asociază mai multe ex-republici din URSS, de un regim preferențial pentru exporturile sale spre Rusia.

Înalți reprezentanți ai UE, Rusiei și Ucrainei au lansat în 11 iulie o etapă de consultări care urma că continue toată vara. Calendarul prevede ca Rusia să-și detalieze 'preocupările' până în 20 iulie, înainte ca experții celor trei țări să le examineze până în 3 septembrie. O nouă reuniune tripartită este prevăzută pentru 12 septembrie la Bruxelles.

Citește și: Rusia divide Europa. Scandal și ipocrizie în UE: "Dacă Londra vrea sancțiuni, să înceapă cu Abramovici"

Un înalt responsabil al președinției ucrainene, Valeri Cialîi, a asigurat, miercuri, că procesul de ratificare își continuă cursul în vederea finalizării 'înainte de septembrie', potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale.

Moscova nu a încetat să avertizeze Ucraina, din exporturile căreia un sfert pleacă spre Rusia, dar și R.Moldova că va replica cu măsuri comerciale cu scopul de a-și proteja economia în cazul unui acord cu UE.

Rusia a introdus deja limitări asupra unor produse din cele două țări, oficial din motive sanitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel