Rovana Plumb, PSD: PNL să înceapă să dea dovadă de responsabilitate

Guvernul își face treaba, dar, în schimb, opoziția încearcă să creeze scandaluri și instabilitate, susține ministrul Muncii, Rovana Plumb, care le solicită liberalilor să se gândească la România și să înceapă să dea dovadă de responsabilitate.

"Această guvernare își face treaba pentru care a fost aleasă de români — scăderea TVA la 19%, scăderea prețurilor la medicamente — sunt măsuri în concordanță cu așteptările românilor. În timp ce noi facem lucruri utile pentru România, opoziția încearcă să creeze scandaluri și instabilitate.

Românii așteaptă și de la politicienii din opoziție să fie responsabili, să lucreze pentru țară, nu să facă orice pentru a ajunge la putere. Le cer celor din PNL să se gândească la România, să susțină aceste măsuri și să înceapă să dea dovadă de responsabilitate", a declarat Rovana Plumb, potrivit unui comunicat, relatează Agerpres.

Un apel similar a fost lansat și de către ministrul Comunicațiilor, Sorin Grindeanu, acesta apreciind că, prin măsurile luate luni, cu privire la reducerea prețului medicamentelor și la reducerea TVA, Guvernul continuă modelul pe care l-a impus în ultimii ani — măsuri pro-economie, dar și măsuri pentru cei mulți.

"Acest model a fost unul de succes și trebuie continuat. Opoziția, cu precădere PNL, trebuie să își înceteze abordările politicianiste, axate pe scandal. Liberalii ar trebui să susțină măsurile bune care se promovează în această perioadă, să participe la dialog în favoarea intereselor românilor, să fie responsabili", a arătat Sorin Grindeanu, într-un comunicat.

Deputații din Comisia pentru buget, finanțe și bănci au aprobat luni cu unanimitate de voturi amendamentul depus de deputatul PNL Andreea Paul la proiectul de Cod fiscal privind scăderea la 19% a cotei standard de TVA începând de anul viitor.

"Astăzi, 22 iunie a.c, am reușit să-mi convingă colegii din Comisia Buget și Finanțe din Camera Deputaților să îmi acorde votul pentru amendamentul depus în numele PNL la Codul Fiscal. Astfel, amendamentul la art 291 (1) care prevede cota standard de 19% începând cu 1 ianuarie 2016 a fost votat în unanimitate", a postat, ulterior, pe blogul personal, deputatul PNL Andreea Paul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel