ROBERT TURCESCU, OFIȚER ACOPERIT. Anca Boagiu (PDL): Gestul lui Turcescu....

Gestul lui Robert Turcescu ar trebui să-l convingă și pe acel candidat la alegerile prezidențiale, care ar fi ofiţer sub acoperire, să recunoască şi el "că există sau că a existat", a declarat, luni, la RFI, senatorul PDL, Anca Boagiu.

Anca Boagiu susține că că "un om care recunoaşte o vină este un om care până la urmă indiferent de celelalte argumente de ordin tehnic, procedural, este un om care are tăria să spună "da, ăsta sunt". Date fiind discuţiile din ultima perioadă legate de alţi ofiţeri sub acoperire şi de alte persoane care ar fi colaborat sau ar colabora cu diverse servicii, cred că este un gest pe care ar trebui să-l facă şi ofiţerul sub acoperire despre care se tot vorbeşte în ultima perioadă şi care nu recunoaşte că există sau că a existat. Mă pronunţ în plan moral. Un om care ţine cât de cât la conduita lui şi e onest, recunoaşte lucrurile pe care le-a făcut", a mai spus fostul ministru al Transporturilor.

Întrebată cum ar trebui să reacţioneze autorităţile în cazul Robert Turcescu, senatorul PDL apreciază că, din păcate, cele "care au trecut sub tutela lui Ponta nu vor reacţiona, spre deosebire de "cele care reprezintă statul de drept şi apără statul de drept" care vor reacționa, "aşa cum au făcut-o şi până acum şi vor lupta pentru păstrarea democraţiei în România".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel