Robert Cazanciuc, sfat pentru studenții de la Drept: Nu cădeți în capcana....

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, i-a sfătuit, miercuri, pe studenții de la Facultatea de Drept din București să nu cadă în capcana de a crede în "imaginile mincinoase ale succesului peste noapte" și că "averile și carierele se fac prin orice mijloace".

"Sunteți extrem de tineri, aveți vise și speranțe, vreți, ca noi toți de altfel, o viață împlinită, un trai decent și un viitor mai bun. Nu vă lăsați pradă falselor valori, nu credeți în imaginile mincinoase ale succesului peste noapte, în capcana de a crede că averile și carierele se fac prin orice mijloace. (...) Mulți dintre voi veți fi puși în fața unor alegeri morale, va trebui să vă luptați pentru oameni în care poate nu credeți, dar atât timp cât veți sluji doar legea, fără să vă abateți de la calea cea dreaptă, nu aveți de ce să vă temeți, nu aveți de ce să vă fie rușine ", a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, la deschiderea anului universitar al Facultății de Drept din cadrul Universității București.

După ce le-a urat studenților succes pentru că de viitorul lor depinde, în mare măsură, și succesul României, ministrul Cazanciuc le-a subliniat că decizia de a urma o carieră nu trebuie să fie bazată doar pe pragmatism, ci este nevoie și de emoție, pentru că altfel vor trece ani buni până la găsirea adevăratei vocații.

"E clar că nu ai vocație pentru o anumită profesie atunci când la examenul de admitere în Școala de Magistratură te prezinți cu un aparat de emisie-recepție asupra ta. Și, din păcate, acest lucru se întâmplă și în zilele noastre", a mai afirmat ministrul, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel