Ridicarea STATULUI ISLAMIC, evitată de SUA

Statele Unite ar fi putut să împiedice răspândirea grupărilor teroriste ISIS dacă ar fi acționat mai devreme. În doar trei zile, jihadistii au reușit să captureze aproape toată partea de nord a Irakului și să semene teroare și panică în întreaga lume prin sutele de crime semnalate mai ales în mass-media.

Regele Abdullah al II-lea a declarat că ridicarea Statului Islamic "ar fi putut fi evitată dacă comunitatea internațională ar fi lucrat mai dur, împreună, pentru ca finanțarea și sprijinul pentru grupările islamiste din Siria să nu se răspândească".

Grupul jihadist este tot mai dificil de învins, unul dintre motive fiind accesul acestuia la resrsele petroliere.

"Ei pot produce într-un an până la un miliard de produse petroliere, ceea ce înseamnă că pot plăti o mulțime de luptători străini, că ei pot cumpăra arme.", a spus regele la postul de televiziune american, CBS.

De altfel, Statul Islamic are o serie de adepți din rândul europenilor, ceea ce a determinat autoritățile din Marea Britanie să ridice nivelul de alertă de la ”substanțial” la ”grav”, al doilea cel mai ridicat nivel.

Citiți și: Franța, lovituri aeriene împotriva Statului Islamic 


Abdullah al II-lea consideră este este timpul ca lumea să se unească împotriva SI, care a ocupat zone mari din Irak și Siria, unde a proclamat un "califat" și unde legea islamică este interpretată radical și sunt comise atrocități, cum ar fi răstigniri și decapitări.

"Statul Islamic a declanșat o conștientizare: este timpul pentru noi să decidem o luptă a binelui împotriva răului", a previzat regele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel