Revolta medicilor ATI împotriva procurorilor. Cazul dr. FLORIN RUSU ar putea declanșa greva în sălile de operație

medic_florin rusu
medic_florin rusu

Medicii care lucrează în secțiile ATI protestează împotriva implicării în cazul de mită de la ”Grigore Alexandrescu” a doctorului Florin Rusu. Ei susțin că acesta a fost hărțuit de procurori, fiindu-i refuzat tratamentul cu insulină timp de 12 ore, cât a dat declarații la Parchet. Reprezentanții asociației profesionale din ATI consideră un abuz anchetarea medicului anestezist, atâta vreme cât dr. Rusu nu a primit bani de la familia pacientului, nu a discutat cu aceștia și nu a programat intervenția. Medicii anesteziști discută de aproape o săptămână despre declanșarea GREVEI GENERALE în spitale, sau despre o demisie în bloc, în semn de protest.

[caption id="attachment_305938" align="aligncenter" width="640"] Sursa foto: rtv.net[/caption]

Potrivit unui comunicat al Societății de Anestezie Terapie Intensivă, dr. Rusu era de gardă, fiind obligat să intervină la orice solicitare a chirurgilor, pentru orice pacient. Mai mult, chirurgul a dat declarații în care recunoaște că nu a discutat cu anestezistul, care nu avea cunoștință de înțelegerea dintre acesta și pacient. Ca urmare, medicul este cercetat penal doar fiindcă și-a făcut datoria, se arată într-un comunicat SRATI.

Vezi comunicatul emoționant de sprijin pentru dr. Florin Rusu

Grevă sau demisie în bloc

Din informațiile DeCeNews, cazul a stârnit  revoltă în comunitatea specialiștilor ATI, care discută despre declanșarea unei greve care ar paraliza activitatea în spitale. O altă metodă de protest luată în calcul este demisia în bloc, pe model belgian sau israelian. În Belgia, demisia în bloc a tuturor medicilor a dus la schimbarea guvernului și la schimbarea grilei de salarizare, iar în Israel a dat câștig de cauză sindicatelor, care negociau noul contract colectiv în domeniul sanitar.

Protestul este semnat de zece șefi de disciplină și are susținerea întregului corp profesional. SRATI își exprimă sprijinul pentru dr. Florin Rusu, medic cu o reputație deosebită, decorat pentru că a salvat copiii arși la Maternitatea Giulești și care s-a remarcat prin intervenții de risc, în cazul unor pacienți cu HIV-SIDA, dar și printr-o carieră fără reproș.

Zece șefi de disciplină semnează comunicatul de protest

SRATI semnalează riscurile la care supune societatea o astfel de campanie de culpabilizare a medicilor, făcuți vinovați pentru deficiențele unui ”sistem bolnav”. Alături de pacienţi, medicii suferă cel mai mult datorită condiţiilor inadecvate în care sunt nevoiţi să îşi desfăşoare activitatea, se arată în comunicatul SRATI. ”Este momentul să fie abordate cu maximă responsabilitate problemele de fond ale sistemului sanitar românesc: subfinanţarea severă şi statutul inacceptabil al personalului medical, care se reflectă în fenomene sociale grave precum diminuarea încrederii populaţiei în sistemul de sănătate din România, scăderea calităţii serviciilor medicale şi migraţia masivă peste hotare a forţei de muncă înalt calificate”, susțin semnatarii comunicatului.

Doi medici de la “Grigore Alexandrescu”, reţinuţi pentru luare de mită

VOTEAZA ARTICOLUL

STIRE RECOMANDATA

Un mogul îl denunță pe Tăriceanu: I-am dau un milion pentru Liviu Mihaiu

Crişan Andreescu / 28 iul, 13:13

Justiție

Cutremur în politica românească. Sorin Ovidiu Vântu l-ar fi  turnat, joi,  pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la DNA.

Secretul din Insula Paştelui, descifrat

28 iul, 13:17

Array ( [id] => 511994 [title] => Secretul din Insula Paştelui, descifrat [supratitle] => [description] =>

Un medicament natural descoperit în urmă cu 50 de ani  din solul de pe Insula Paştelui este considerat de unii cercetători  că ar putea fi ,,fântâna tinereţii'', potrivit Daily Mail.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Medicamentul (rapamicină), o bacterie produsă în apropierea faimoaselor statui, s-a dovedit că poate creşte durata de viaţă şi poate ameliora unele afecţiuni asociate vârstei înaintate, acest medicament  dovedindu-se a avea efecte remarcabile asupra funcţionării creierului.

Rapamicina este o substanţă anti-fungică, administrată de obicei pacienţilor care au suferit transplanturi, pentru a preveni fenomenul de respingere a organelor transplantate.

Aceste capacităţi anti-îmbătrânire au fost demonstrate în urma unor teste pe mai multe organisme, de la muşte până la şoareci, câinii chiar şi oameni, cercetătorii au avertizat că efectele nu sunt pe termen lung, iar rezultatele pot avea urmări.

Rapamicina este denumită după Rapa Nui, numele polinezian al Insulei Paştelui, care este localizată în Oceanul Pacific într-o zonă izolată.

Solul care conţine rapamicină a fost prima dată colectat în 1964, de Georges Nogrady, microbiolog la Universitatea din Montreal.

În 1969, a fost descoperită puterea sa imunosupresoare care atacă proteina mTOR, aceasta poate opri dezvoltarea celulelor canceroase.

De atunci, cercetătorii au descoperit nenumărate alte beneficii ale substanţei. Aceasta poate lupta contra tumorilor şi poate prevenii respingerea organelor transplantate de către organism.

În cadrul unui studiu din 2009 s-a descoperit că administrarea rapamicinei către şoarecii adulţi a condus către o viaţă mai lungă atât pentru femele cât şi pentru masculi. De atunci, medicamentul a fost testat pe marmote şi oameni. Rezultatele testelor au prezentat îmbunătăţirea procesului de îmbătrânire, inclusiv învăţatul sau îmbunătăţirea funcţiilor cognitive, în cazul oamenilor

 

 

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 3 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 3 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-07-28 13:17:26 [date_updated] => 2016-07-28 13:17:26 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => secretul-din-insula-pastelui-descifrat [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 511110 [media_type] => image [description] => [filename] => insula_pastelui_24032400.jpg [datedir] => 201607 [upload_date] => 2016-07-28 13:16:23 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_511110__511994.html ) ) ) ) 1
LOTO, LOTO 6/49. Numerele câștigătoare de joi, 28 iulie, 2016. Report de peste 3,8 milioane de euro la Loto 6/49

28 iul, 10:32

Array ( [id] => 511980 [title] => LOTO, LOTO 6/49. Numerele câștigătoare de joi, 28 iulie, 2016. Report de peste 3,8 milioane de euro la Loto 6/49 [supratitle] => [description] =>

LOTO 6/49, joi, 28 iulie, 2016. LOTERIA ROMÂNĂ a continuat seria extragerilor la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. DC News va publica, joi, începând cu orele 18,00 numerele extrase.

[title_homepage] => LOTO, LOTO 6/49. Numerele câștigătoare de joi, 28 iulie, 2016 [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

La tragerile de duminică, 24 iulie, Loteria Română a acordat 22.800 câştiguri în valoare totală de 1,4 milioane de lei.

LOTO 6/49, joi, 28 iulie 2016. La Loto 6/49, la categoria I, reportul a ajuns la peste 17,5 milioane de lei (peste 3 milioane de euro), în timp ce la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 2,92 milioane de lei.

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 11,4 milioane de lei, iar la Noroc Plus, la aceeași categorie, se înregistrează un report în valoare de peste 372.000 de lei.

La Super Noroc se înregistrează un report în valoare de peste 42.000 de lei.


NUMERELE EXTRASE joi, 28 iulie, 2016:

Loto 6/49

 

Joker

 

Loto 5 din 40

 

Noroc

 

Super Noroc

 

Noroc Plus

 

NUMERELE EXTRASE duminică, 24 iulie, 2016:

Loto 6/49

24 16 28 21 6 33

Joker

12 33 32 45 4 + 19

Loto 5 din 40

12 25 16 4 23 6

Noroc

5 0 6 6 5 1 7

Super Noroc

3 1 4 9 4 6

Noroc Plus

9 3 9 7 3 9

NUMERELE EXTRASE joi, 21 iulie, 2016:

Loto 6/49

2 41 42 6 39 12

Joker

24 16 10 39 1 + 12

Loto 5 din 40

35 18 19 24 28 9

Noroc

5 8 2 4 6 0 2

Super Noroc

7 5 8 9 2 1

Noroc Plus

1 1 5 5 8 0

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 3 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 3 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-07-28 10:32:15 [date_updated] => 2016-07-28 10:32:15 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => loto-loto-6-49-numerele-ca-tigatoare-de-joi-28-iulie-2016-report-de-peste-3-8-milioane-de-euro-la-loto-6-49 [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 503785 [media_type] => image [description] => [filename] => loto1_82667300.jpg [datedir] => 201604 [upload_date] => 2016-04-07 11:49:03 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_503785__511980.html ) ) ) ) 1
HOROSCOP, joi, 28 iulie 2016

28 iul, 08:39

Array ( [id] => 511970 [title] => HOROSCOP, joi, 28 iulie 2016 [supratitle] => [description] => [title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Berbec

Îţi asumi azi riscuri peste riscuri, dar îţi place! Devii aproape dependentă de adrenalină şi adori să trăieşti periculos. Deşi astrele nu te încurajează să menţii acest comportament pentru mult timp, sunt de acord cu tine astăzi, mai ales că nu vei păţi nimic, doar de vei distra de minune!

Taur

Începi ziua cu o veste bună, care îţi va marca în mod pozitiv şi restul timpului. Iubitul îţi face o surpriză: este vorba despre rochia la care visai, dar pe care nu ţi-ai cumpărat-o, sau de o expediţie fulger la mare, în weekend. 

Gemeni

Ziua  este defavorabilă intervenţiilor medicale: nu vei avea problemele cu vizitele la medic doar pentru a-ţi verifica starea de sănătate, ci cu intervenţiile chirurgicale sau cu tratamentele medicamentoase. De asemenea, nu este recomandat să lucrezi cu un aparat nou, mai ales dacă acesta presupune riscuri: nu stai prea bine cu sănătatea azi!

Rac

Cheltuieşti o sumă mare de bani pentru a-i cumpăra ceva iubitului tău azi. De abia aştepţi să îl răsfeţi, mai ales că şi el ţi-a făcut foarte multe surprize plăcute în ultima perioadă. Cu toate acestea, vei fi dezamăgită să constaţi că nu este deloc încântat de ceea ce i-ai luat, ci că tratează chiar cu indiferenţă gestul tău.

Leu

Ai mare grijă, deoarece posibilitatea unui conflict cu părinţii, cu şeful sau cu o altă persoană importantă din viaţa ta este foarte ridicată azi. Nici măcar nu va fi vina ta, consideră astrele, dar urmările vor fi destul de grave: este posibil să nu vă mai vorbiţi o perioadă destul de îndelungată!

Fecioară

Nu aştepta realizări măreţe de la ziua de azi, deoarece nu va fi cazul. Deşi nu vei avea succes în nicio întreprindere majoră, discuţiile, mai ales cele argumentative sau de persuasiune, vor fi reuşite. Ai capacitatea de a convinge pe cineva apropiat să te asculte, dar spre folosul său, nu al tău.

Balanță

O greşeală pe care o comiţi azi poate să îţi arate adevărata faţă a partenerului. Uiţi uşa deschisă la casă dimineaţa sau pierzi o sumă de bani, iar iubitul tău se enervează peste măsură şi nu e deloc drăguţ cu tine. Deşi îţi va cere iertare, izbucnirea sa te sperie destul de tare.

Scorpion

Dai dovadă de o vulnerabilitate fizică şi psihică accentuată azi! Eşti obosită, prost dispusă şi stresată, te trezeşti aproape extenuată şi nici nu reuşeşti să te concentrezi la muncă. Ar fi recomandat să rămâi acasă, deoarece oricum nu vei reuşi să te achiţi foarte bine de sarcinile zilei.

Săgetător

Trebuie să accepţi că azi nu ai niciun control: nici asupra vieţii tale profesionale, nici asupra celei amoroase. La muncă faci tot posibilul să te remarci, dar greşeşti din neatenţie, iar în relaţie eşti total descumpănită de răceala iubitului: tocmai când credeai că vă merge mai bine, el te tratează ca pe o străină.

Capricorn

Uită de orice fel de provocări profesionale, astăzi este timpul pentru dragoste. Contextul astrologic al zilei este favorabil unei mişcări riscante în iubire: este momentul să îi propui iubitului să vă mutaţi împreună, să îi declari că îl iubeşti sau, dacă eşti singură, să îl inviţi pe cel pe care îl placi la o cafea!

Vărsător

Nu îi provoca pe cei din jur la discuţii aprinse azi, mai ales dacă nu reuşeşti să îţi ţii sub control temperamentul. Nici ei nu vor fi calmi, ci dimpotrivă: se vor înfuria chiar mai repede decât tine. Nu este momentul să le spui colegilor de apartament ce te deranjează la ei sau să îi reproşezi iubitului că nu are timp pentru tine.

Pești

Ai mare grijă azi, deoarece te paşte un risc. Nu este recomandat să pleci într-o călătorie, să te încrezi total într-un străin despre care nu ştii mai nimic sau să ai o sumă mare de bani la tine. Dacă vei fi precaută, nu vei păţi nimic, dar nu trebuie să glumeşti cu această ameninţare. (Sursa: divahair.ro)

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 3 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 3 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-07-28 08:39:24 [date_updated] => 2016-07-28 08:39:24 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => horoscop-joi-28-iulie-2016 [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 511098 [media_type] => image [description] => [filename] => horoscop_53616200.jpg [datedir] => 201607 [upload_date] => 2016-07-28 08:38:05 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_511098__511970.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

www.auchan.ro

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet