Urmărește emisiunea live


Renate Weber îl acuză pe Vladimir Putin de cinism. "Îmi este puţin teamă"

Europarlamentarul liberal Renate Weber a recunoscut că îi este teamă când vede cinismul de care dă dovadă președintele rus Vladimir Putin în negocierile de la Minsk. 

Europarlamentarul liberal Renate Weber îl acuză pe Vladimir Putin de cinism, într-un interviu pentru RFI: "Văd mult cinism din partea preşedintelui Federaţiei Ruse, pentru că totuşi, el este prezent acolo în condiţiile în care în estul Ucrainei focul nu numai că nu a încetat măcar pe perioada acestor negocieri, dar ieri în timp ce ei se întâlneau, oamenii mureau în partea de est a Ucrainei. Deci mie mi se pare că este mult cinism la mijloc şi îmi este puţin teamă, drept să vă spun, ca noi, Uniunea Europeană, să nu cumva să legitimăm de fapt o ipocrizie. Au mai fost încercări, ele n-au ţinut până la capăt".

Europarlamentarul liberal adaugă că "Uniunea Europeană nu a fost nici excesiv de severă şi nici excesiv de unită în toată această chestiune. Noi în loc să profităm acum de faptul că Rusia are probleme, în continuare cumva îl mângâiem pe creştet pe Putin, intrăm în jocul lui şi de aia vă şi spuneam, mă tem că legitimăm până la urmă o ipocrizie".

"Faptul că în 48 de ore ar înceta focul probabil că ar fi în acest moment cea mai bună veste, în urma acestei nopţi de negociere. Dar aş vrea să văd şi în practică acest lucru", spune Renate Weber.

VEZI ȘI: Summit Minsk. Putin anunță un armistițiu în Estul Ucrainei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel