Reacție dură din PNL, după o declarație a lui Dragnea despre Ponta

Viceliderul grupului senatorilor liberali, Dorin Dobra, reacționeaă dur după ce liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară la Antena 3, că nu crede că, după alegeri, Victor Ponta trebuie să rămână "doar deputat și atât".

Dorin Dobra susţine că într-un viitor guvern PNL nu se vor regăsi niciodată persoane care au probleme în Justiţie, în vreme ce la PSD criteriile de integritate au fost adoptate 'doar de ochii lumii'.

Acesta adaugă că, în opinia sa, atunci când un preşedinte de partid condamnat definitiv, 'cu ambiţii de prim-ministru, cheamă, practic, în echipa unui iluzoriu viitor guvern, un coleg de aceeaşi teapă', nu face altceva decât să proiecteze 'un viitor sumbru pentru România'.

Citește și: Semnal către Ponta de la vârful PSD. Dragnea recunoaște 'supărările'

'Declaraţia lui Liviu Dragnea, conform căreia Victor Ponta e aşteptat să nu fie doar un simplu deputat, confirmă o evidenţă a politicii româneşti: între PNL şi PSD prăpastia e adâncită de îndepărtarea politicienilor penali, respectiv de folosirea lor. (...) Diferenţele dintre partidele noastre sunt imense. Niciodată, într-un viitor guvern PNL, actul de guvernare nu va fi pus în mâna unor persoane ce au probleme cu justiţia, în vreme ce la PSD acesta nu este şi nici nu a fost vreodată un criteriu. Dacă tot vorbim de criterii de integritate, să ne amintim că, la scurt timp de la adoptarea acestora de către PNL, PSD s-a repezit şi el să adopte astfel de criterii. A făcut-o, însă, doar de ochi lumii, dovadă fiind galeria de candidaţi 'penali' cu care a defilat la alegerile locale', susţine senatorul liberal, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Dobra: Constantele guvernării PSD-iste, plagiatul, mita, delapidarea şi sifonarea fondurilor guvernamentale

El adaugă că PNL este conştient de faptul că, în urma viitoarelor alegeri parlamentare, oamenii care vor avea puterea de decizie vor trebui să fie 'în primul rând cinstiţi'. 'În această deosebire stă şi marea miză a alegerilor parlamentare de anul acesta, respectiv raportarea la acţiunile deschise de Justiţia românească. Dacă noi, cei de la PNL, am înţeles că viitorii oameni de decizie trebuie să fie în primul rând cinstiţi, cei de la PSD nu-şi propun nici pe departe aşa ceva. Plagiatul, mita, delapidarea şi sifonarea fondurilor guvernamentale vor rămâne constantele guvernării PSD-iste, aşa cum, de altfel, au şi fost în întreaga istorie post-decembristă', susţine Dobra. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel