PSD desființează o importantă armă de campanie a PNL

Partidul Național Liberal, încă de când a ieșit din Uniunea Social Liberală, și-a arătat nemulțumirea pentru folosirea ideii că ar putea putea reveni în uniune, considerând declarațiile împăciuitoare ale premierul Victor Ponta de campanie. Alianța PSD-UNPR-PC are, în campania pentru europarlamentare, sloganul "USL trăiește", care i-a nemulțumit pe liberali și au anunțat că doresc denunțarea USL la Tribunal. 

Alianța de guvernare a transmis un comunicat de presă, în care desființează această posibilitate cu mai multe argumente. 

Iată ce precizări a adus alianța PSD-UNPR-PC referitor la utilizarea denumirii USL în campania electorală:

  • În prezent, Uniunea Social Liberală este o formațiune politică înregistrată în Registrul Alianțelor Politice de la Tribunalul Municipiului București, cu numărul 6/02.12.2011.
  • USL a fost constituită prin acordul dintre două alianțe politice, respectiv Alianța de Centru Dreapta (ACD), (compusă din PNL și PC) și Alianța de Centru Stânga (ACS) (formată din PSD și UNPR).
  • Ambele alianțe sunt înregistrate, la rândul lor, în Registrul Alianțelor Politice de la Tribunalul București. ACS este înregistrată cu numărul 7/10.10.2012, iar ACD cu numărul 5/04.02.2012.
  • Prin urmare, în calitate de părți ale acordului politic care a stat la baza constituirii USL, doar aceste două alianțe politice au calitatea juridică de a se pronunța în sensul menținerii sau desființării USL. Aceasta înseamnă că USL ar putea fi desființată doar prin denunțarea acordului politic de către ACD sau ACS sau prin radierea din Registrul Alianțelor Politice a uneia dintre cele două părți. 
  • În prezent, atât ACD, cât și ACS sunt înregistrate în Registrul Alianțelor Politice și niciuna dintre ele nu a formulat o denunțare a USL. Așadar, USL este o entitate juridică validă, care întrunește toate condițiile legale privind înființarea și funcționarea alianțelor politice din România. 
  • Denumirea, sigla și semnul electoral USL constituie o marcă individuală aflată în proprietatea Partidului Social Democrat și înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cu Certificatul de înregistrare a mărcii nr. 116760/2011. În prezent, marca „Uniunea Social Liberală PSD PNL-PC” este cesionată către Uniunea Social Liberală (USL), o entitate juridică validă, constituită conform legilor în vigoare. 
  • PSD, UNPR și PC, ca reprezentanți legitimi ai ACS, respectiv ACD, au dreptul legal de a utiliza marca USL. 
  • Precizăm că simbolul USL este folosit în campania electorală cu respectarea prevederilor Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice cu modificările și completările ulterioare.
  • Simbolul USL nu este folosit ca semn electoral, iar Alianța PSD, UNPR și PC nu a adresat o cerere în acest sens către Biroul Electoral Central pentru alegerea membrilor din România pentru Parlamentul European din anul 2014. Ca atare, utilizarea mărcii USL în campania electorală nu intră sub incidența art. 43 din Legea 33/2007, privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel