Profesorul "autoritate publică", egal cu polițiștii și jandarmii. Propunerea unui senator PSD

Ministru pentru Dialog Social, Liviu Pop, în calitatea sa de senator PSD a inițiat un proiect legislativ împreună cu alți senatori PSD, dar și UNPR, prin care să fie sporită protecția acordată profesorilor. 

În inițiativa legislativă, pe lângă alte articole de lege, senatorul PSD propune la articolul 1, alineatul 3 ca "Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică". Profesorii primesc astfel o protecție sporită, așa cum au polițiștii și jandarmii. 

Articolul 5 prevede următoarele: 

1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control. 

Articolul 6 prevede: 

(1) În cazul săvârșirii de infracțiuni împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Directorii unităților /instituțiilor de învățământ precum și orice persoană ce exercită o funcție de conducere, de îndrumare și control care, în exercitarea atribuţiilor lor, au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni împotriva personalului didactic de predare, a personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.

(3) Procurorul se sesizează din oficiu dacă află, pe orice altă cale decât cea prevăzută alin. (2), că s-a săvârşit o infracţiune împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control şi încheie un proces-verbal în acest sens.

VEZI AICI PROIECTUL COMPLET

Un proiect asemănător este inițiat de către deputatul Tudor Ciuhodaru în ceea ce privește medicii, așa cum a scris DCNEWS luni. (VEZI AICI)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel