Producătorul de vinuri Cramele Recaș a lansat pe piața din România o nouă gamă de vinuri inovatoare: MUSE

Producătorul de vinuri Cramele Recaș a lansat pe piața din România gama de vinuri Muse în două variante de prezentare, Day și Night.

Gama Muse este un tribut adus unui stil de viaţă cosmopolit şi rafinat. Conceptul Muse se bazează pe ideea de complementaritate fericită, dar și opoziție, între zi și noapte, între soare și lună ca muze primordiale.

Cu un gust savuros și arome exotice, Muse Day ne poartă într-o călătorie cu gusturi de fructe tropicale, trandafiri şi iasomie, acompaniate de note fine de piersici şi cireşe, în timp ce Muse Night promite seri lungi şi elegante, cu arome savuroase de fructe exotice.

O premieră a vinificaţiei româneşti, create sub semnul inovaţiei, cele două vinuri roze sec și demisec, stil Provence, spun povestea celor mai reuşite petreceri sau întâlniri între prieteni.

Cultivând o serie de inovaţii tehnologice şi poziţionându-se drept unul dintre liderii industriei vinurilor din România, producătorul Cramele Recaş propune, prin lansarea gamei de vinuri Muse, nu doar arome deosebite şi gusturi inedite, ci şi câte un ambalaj distinct, în acord cu conţinutul său. Sticlele reflectă fidel caracteristicile vinurilor: stil distinctiv în fiecare detaliu, farmec și eleganță exprimate în tehnici de imprimare deosebite și rafinate.

Bucurându-se de inovaţii tehnologice unice pe piaţa românească de vinuri, sticla Muse Day promite o închidere perfectă datorită dopului său de sticlă cu autoermetizare. În plus, ambalajul trece printr-un proces de sablare integrală pentru o protecţie suplimentară a vinului împotriva acţiunii directe a razelor solare. Astfel Muse Day poate fi savurat întreaga zi la plajă sau la piscină fară ca gustul său să fie afectat. 

Sticla Muse Night poate deveni cel mai rafinat şi la modă accesoriu al petrecerii datorită unui tip special de vopsea luminescentă ce străluceşte sub lumina ultravioletă, pentru ca elementele de culoare albastră ale ambalajului să obţină un efect tridimensional inedit. 

Producătorul de vinuri Cramele Recaș este mândru să fie un susținător al inovațiilor în piața românească și să dezvolte produse de cea mai înaltă calitate. Gama de vinuri Muse este un exemplu de inovație pură pe piața din România. În primul rând datorită lansării concomitent a două variante de vin, dar și a unor elemente ce țin de prezentarea gamei: dopul de sticlă, sablarea integrală a sticlei și vopseaua specială care strălucește sub lumină UV. Această nouă gamă răspunde tendinţelor actuale de consum la nivel internațional, iar noi suntem încântați că putem să oferim iubitorilor vinurilor Cramele Recaș un vin autohton exclusivist.” declară Ciprian Roşca, director comercial Cramele Recaş

Vinurile Muse au fost lansate în cadrul unor petreceri dedicate, organizate în locații cosmopolite din București, Arad, Constanţa, Cluj-Napoca, Braşov, Piteşti, Piatra Neamţ și Timișoara.

Despre Cramele Recaş

Producătorul de vinuri Cramele Recaş administrează aproximativ 1.000 de hectare de viţă de vie în judeţele Timiş și Arad, oferind o gamă completă ce acoperă toate nivelurile de preţ şi preferinţele de servire (spumant, liniștit - sec, demisec, demidulce, dulce – alb, roşu, roze). La Cramele Recaş căutăm să obţinem vinuri care disting prin calităţi aparte, care oferă experienţe diverse şi intense celor care cunosc îndeaproape spiritul de aventură. Producătorul de vinuri Cramele Recaş priveşte către o lume în care ideile inovatoare, tehnologia modernă şi fineţea detaliilor sunt caracteristici esenţiale pentru a crea vinuri cu calităţi complexe. Grupul de firme Cramele Recaş cuprinde companiile Cramele Recaş SA, Cramele Recaş Prod SA, Cramele Recaş Vie SA si Cramele Recaş Group SRL, afacerea fiind condusă de familiile Cox, Iova şi Georgiu. Rezultatele obţinute de vinurile de Recaş la cele mai importante concursuri de specialitate la nivel mondial au reconfirmat constant, în ultimii 12 ani, calitatea vinurilor cunoscute consumatorilor din România sub nume precum Cuvee Uberland, Solo Quinta, Conacul Ambrozy, Selene, Sole, La Putere, Cocosul dintre vii, Castel Huniade sau Schwaben Wein.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel