Primul lucru făcut de Raed Arafat după ce a aflat că ISU București știa de Club Colectiv

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, a precizat, miercuri seară, la Antena 3, care a fost primul lucru pe care l-a făcut după ce a aflat despre documentul care arată că ISU București știa că în clădirea în care se afla clubul Colectiv se desfășurau evenimente cu public. 

"Primul lucru  pe care l-am făcut este că am dat dispoziție la Inspectoratul General să plece și să verifice calea documentelor. Pentru că dacă începi să pui întrebări, riscul este că, dacă cineva știe, să nu mai găsești documentul, chiar dacă e greu acest lucru, fiind registrele scrise, nu numai cele electronice. Însă eu, când am aflat, atunci automat i-am trimis să verifice și să-mi confirme că această hârtie a ajuns la ISU București și care erau răspunsurile dispuse. În cursul serii am aflat că s-au trimis adrese către firma respectivă și se confirmă primirea hârtiei și atunci a fost măsura de a colecta toate documentele care le-am avut și care am considerat că trebuie să ajungă mai departe și le-am trimis mai departe, după o discuție cu dl ministru Tobă, către DNA. 

Eu am făcut adresa către DNA prin care am sesizat situația, și este normal, nu este nimic ieșit din comun. Am sesizat cele găsite de noi și am trimis documentele spre competenta soluționare. De acum nu ne mai băgăm noi", a declarat Raed Arafat, în emisiunea "100 de minute", moderată de Sandra Stoicescu.

De asemenea, Arafat a precizat că premierul Cioloș nu i-a solicitat demisia. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel