Prima ninsoare din acest an. A fost emis COD GALBEN

Prima ninsoare din acest anotimp!

Se întâmplă la Vârful Omu, unde temperaturile au scăzut simţitor, la minus 1 grad Celsius.

Dacă iniţial precipitaţiile erau sub formă de ploaie şi lapoviţă, între timp ele s-au transformat în ninsoare adevărată.

Meteorologii spun că fenomenul nu este unul anormal pentru această perioadă a anului, informează Antena 3.

COD GALBEN pentru mai multe zone din țară

Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, în intervalul 10 septembrie, ora 16 – 11 septembrie ora 16, vom aveam ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, este cod galben pentru Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, precum şi în zona montană aferentă. În aceste zone, ploile se vor intensifica şi extinde. Vor fi mai ales averse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În sudul şi sud-vestul teritoriului vântul va avea intensificări, cu viteze de 50...55 km/h, iar în sudul Banatului şi pe crestele montane se vor depăşi temporar 70 km/h.

În intervalul 10 septembrie, ora 20 – 11 septembrie, ora 10, este cod portocaliu pentru judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş şi în zona de munte a judeţului Dâmboviţa, va ploua abundent, iar cantităţile de apă vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel