Președintele, premierul și șefii celor două Camere, salariu de 21.540 de lei. Nicolae Ceaușescu avea 18.000

Președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și premierul vor avea un salariu brut de 21.540 de lei, de la 1 august.

Salariul net al celor trei va fi de 15.108 lei, potrivit unor surse citate de Agerpres. Astfel, indemnizația celor patru lideri în stat va fi la nivelul indemnizației președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit Ordonanței privind majorarea indemnizațiilor lunare pentru cele mai înalte funcții de demnitate publică din România, aprobată în ședința de Guvern de miercuri.Vicepremierul va avea o indemnizație lunară brută de 20.000 de lei, suma netă pe care o va încasa lunar fiind de 14.024 de lei. Miniștrii și șefii de servicii de informații — SRI, SIE, STS și SPP — vor avea o indemnizație lunară de 19.055 de lei brut, suma netă pe care urmează să o încaseze fiind de 13.365 de lei.

Salariul lui Nicolae Ceausește era o necunoscută a vremii. Oficial, se ridica la 18.000 de lei pe lună adică de 6,30 ori mai mare decât salariul mediu de 2.855 de lei. Salariul net al celor patru lideri în stat va fi de 15.108 de lei. Salariul mediu net în România în 2015 este de 2.415 lei, ceea ce înseamnă că președintele, premierul și șefii celor două Camere vor avea salarii de 6,25 de ori mai mari decât salariul mediu din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel