Ponta: UE a suspendat fonduri de un miliard de euro pentru proiecte din România

Premierul Victor Ponta spune că Uniunea Europeană a suspendat fonduri de 1 miliard de euro pentru proiecte din România din cauza acuzațiilor de corupție și nereguli. Declarația a fost făcută de șeful Guvernului într-o întâlnire organizată la București cu presa străină.

Ponta a spus că există o "problemă uriașă" cu plângerile, care sunt automat anchetate de OLAF, oficiul care investighează fraudarea fondurilor europene.

"Dacă apar suspiciuni privind vreun caz, acesta este blocat şi nu mai putem solicita bani din partea Uniunii Europene", a declarat Ponta, conform Associated Press.

Prim-ministrul a arătat că, dacă nu se va lua o decizie cu privire la aceste cazuri până la 31 decembrie 2015, proiectele vor fi finanţate din bugetul de stat. Ponta a precizat că suspiciunile se referă la proiecte în domeniul resurselor umane, alimentării cu apă şi unor finanţări de 400 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de metrou.

Răspunzând criticilor conform cărora România a recuperat doar un procent minor din cele 310 milioane de euro confiscate anul trecut în cazurile de corupție, Ponta a promis să îmbunătățească performanța prin crearea unei noi agenții.

"Sperăm să atingem o rată mai bună, precum cea de 45%, din Franța", a spus Victor Ponta. "Nu am găsit nicio țară care să recupereze 100%", a adăugat el.

Presa străină: Ponta respinge avertismentul Comisiei Europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel