Poșta Română va distribui, din 1 aprilie, paşapoartele către populaţie

Paşapoartele la domiciliu, pentru persoanele care solicită acest lucru, vor fi expediate de Poșta Română, de la 1 aprilie, compania câștigând contractul cu o valoare estimată de 495.000 de lei pentru care a mai concurat două dintre cele mai mari companii private de curierat din România.

Poşta Română a participat, la începutul lunii februarie a acestui an, la procedura de cerere de oferte organizată de Direcţia Generală de Paşapoarte. Acţiunea a avut ca obiect achiziţionarea de servicii de curierat, în baza HG 1087/2013, pentru distribuirea paşapoartelor către persoane fizice. Modalitatea de desfăşurare a procedurii a fost online, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul companiei.

"Poșta Română a arătat, încă o dată, că poate să concureze agresiv cu operatori de top pe piața de curierat, iar câștigarea acestui contract este încă un argument în acest sens. La începutul verii se va împlini un an de când o nouă echipă de management încearcă să pună această companie pe o linie strategică generatoare de profit, cu proiecte inedite pentru un operator de stat. Cred că este momentul ca Poșta Română să impună proiecte îndrăznețe și să intre, fără complexe, în competiția cu firmele private", a declarat directorul general al Poștei Române, Alexandru Petrescu. 

Operatorul naţional de servicii poştale susține că, pe durata a doi ani, va expedia, la domiciliu, până la 45.000 de documente de călătorie.

"Potrivit acordului-cadru ce va fi semnat, valabil pe o perioadă de 24 de luni, fiecare expediție va fi asigurată, în proporție de 100%, cu suma de 300 de lei. Poșta Română va pune la dipoziția destinatarului o metodă de verificare online a statusului expedierii și va trimite un mesaj telefonic cu data livrării. De asemenea, operatorul va informa destinatarul și cu privire la taxele percepute pentru acest serviciu", s emai precizează în documentul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel