Iată, integral, editorialul scris de Flaviu Predescu:
PNL - aripa radicală
Mesele de protocol care se fac cu diverse ocazii, fie că este vorba despre aniversări, zile naționale sau recepții, sunt un bun prilej pentru ca politicienii să se cunoască și la propriu. Mulți oameni din politică se atacă fără să fi schimbat vreodată o vorbă unul cu celălalt în viața de zi cu zi. În acuzele pe care și le aduc, nu se contestă musai fapte, ci mai ales persoanele. Aceste interacțiuni „jubiliare”, la care politicieni ar putea să-și vorbească direct, înseamnă totuși prea puțin pentru încurajarea unei comunicări mai bune. Dacă oamenii din politică, mă refer în special la cei din partide diferite, ar sta mai mult de vorbă, probabil că mult mai multe lucruri s-ar putea rezolva.
Cum ar fi dacă înainte de a lansa un atac, un politician ar alege să pună mâna pe telefon și să-și sune adversarul? Cu cât ne-am îndepărtat de la primele alegeri libere, am devenit parcă mai agresivi și nu mai elevați în disputa politică. S-a redus temporar mesajul naționalist, e drept, în oglindă cu cel iredentist și revizionist. Tânăra generație din partidele moderate a venit însă cu un mesaj mult mai agresiv, iar asta cu fiecare an care a trecut de la Revoluție. Mulți sunt de părere că la alegerile din 1990 eram mai uniți ca popor.
Îndeobște, dacă analizăm discursul domnilor Radu Câmpeanu sau M. I. Quintus, comparativ cu cel al Alinei Gorghiu, constatăm că diferențele sunt semnificative. Până la prezidenția dumneaei însă, PNL a avut trei lideri moderați, dintre care ultimii doi, buni sau foarte buni oratori: Valeriu Stoica, C.P. Tăriceanu și Crin Antonescu. Chiar și înțeleptul, din zilele noastre, Emil Boc s-a propulsat în politica mare ca un foarte vocal tânăr politician, fiind numit multă vreme „trompeta lui Băsescu”. Problema este că acești oameni care au avut apoi funcții de prim rang promovând un mesaj agresiv, s-au constituit în modele pentru unii lideri ai organizațiilor de tineret, care ulterior au eșuat imitându-i. Din acest punct de vedere și PSD a avut experimentul cântărețului M. Sturzu, de la formația HI-Q.
Așa că zilele trecute, în contextul unei serbări, am asistat întâmplător la întâlnirea „face to face” dintre doi oameni politici. Unul dintre aceștia îl atacase cu câteva zile înainte pe celălalt. Fusese vorba despre o declarație politicianistă, o vorbă aruncată pur și simplu. Probabil declarația fusese făcută, nici măcar de dragul polemicii sau a unui „votuleț” în plus, ci mai degrabă pentru o legitimare în cadrul propriului partid, a celui care o rostise. Văzându-se față în față, atacatul l-a întrebat politicos pe atacator, care era, culmea, tot tânăr lider PNL, dacă acum, după declarație, se simte mai bine. Atacatorul, vizibil stânjenit, a spus că „a fost așa…o chestie” și că de fapt a vrut să zică altceva. Cei doi și-au ajustat apoi percepțiile și și-au zâmbit.
Mă întreb: de ce o fi ajuns PNL la concluzia că limbajul agresiv este mai potrivit pentru actuala generație de liberali? Din această înșiruire, n-ar trebui uitat nici faptul că până și celebrul Cristian Boureanu a fost cândva președintele Tineretului Național Liberal. Oare de ce s-a radicalizat PNL? Să nu fie agresivitatea motivul acestei căderi? Nu că le-aș purta de grijă…
N.red: Titlul de homepage și lead-ul aparțin redacției, răspunderea pentru titlul de pagină și conținutul articolului revin autorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
