Există mulți părinți care „fac totul" pentru copiii lor, și deși sunt extenuați continuă să răspundă la toate cerințele acestora. De multe ori o astfel de atitudine ascunde o stare tensională trecută nerezolvată (de exemplu părinții au fost privați de dragoste atunci când au fost mici și acum, ajunși adulți și părinți, încearcă să compenseze această lipsă printr-un exces în viața copiilor lor), susține profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.
În final, un părinte care are grijă doar de nevoile copilului său, dar nu are grijă și de propriile nevoi o să ajungă la extenuare și la frustrare. Din cauza oboselii, părintele o să facă greșeli și o să reacționeze exagerat la un moment dat, fapt ce generează ulterior sentimente de vinovăție pentru „ieșirea" avută. El o să devină și mai protectiv/dăruit cerințelor care provin de la copilul lui. Însă, un părinte care a dat „totul" copilului poate să aibă impresia că micuțul lui nu îi „întoarce" recunoștința pe măsura efortului făcut și se va simți stresat, dezamăgit, trist sau nemulțumit.
[citeste si]
"Este o perspectivă pe care nu o dorim în relația dintre părinte și copilul său", afirmă profesorul doctor Pânișoară, apreciind "că trebuie să fim mereu într-un echilibru între nevoile copilului și nevoile mele (fie că sunt părinte, bunic, profesor...)".
Mai mult, specialistul în Educație consideră că autorii Helene Renaud și Jean-Pierre Gagne au dreptate când vorbesc despre un echilibru bun în relația părinte-copil sau profesor-elev/elevi spunând clar: „trebuie să mă ocup de mine fără a uita de celălalt și să mă ocup de celălalt fără a uita de mine".
Vezi AICI două exemple ilustrative oferite de Renaud și Gagne
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
