Apar diverse transformări în viața copilului: părinții își schimbă locul de muncă, altă locuință, altă școală, schimbări curriculare etc. În cazul în care, în mijlocul acestei lumi în schimbare de multe ori pare că micuțul nostru nu are o capacitate de adaptare suficientă, că acceptă ușor schimbarea, trebuie avut în vedere că schimbarea nu este o consecinţă „naturală" a fiinţei umane, atrage atenția specialistul în Științele Educației, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară.
Acesta precizează că nicio persoană nu se bucură să schimbe ceea ce face sau ceea ce are, întrucât noile condiţii aduc un grad de stres considerabil și amintește că, așa cum remarca Daniels (2007), singura excepție este atunci când din schimbare persoana respectivă are ceva (evident!) de câștigat.
În consecință, orice schimbare majoră căreia copilul trebuie să îi facă față trebuie să fie completată cu multe discuții lămuritoare între adult și copil.
Părinți de succes: Cum observi că un copil este acaparat de anxietate
În plus, profesorul doctor Pânișoară prezintă fazele prezente în preluarea unei schimbări de către indivizi, potrivit modelului oferit de Adams, primii paşi demonstrând faptul că rezistenţele sunt naturale, parte constitutivă a procesului schimbării.
1) Imobilismul – Prima reacţie după ce a primit informații despre schimbare este aceea de şoc şi, posibil, de neîncredere. Micuțul nu are nici o reacţie, el încercând să înțeleagă fenomenul.
2) Minimalizarea – după ce întregul tablou al schimbării se confirmă, oamenii încearcă să‑l introducă în propriile puncte de referinţă (în vechiul mod de a proceda) şi astfel să minimizeze efectul pe care schimbarea îl are asupra lor sau asupra grupului din care fac parte. În acest moment, oamenii pot să‑şi spună că schimbarea „nu va ţine”.
3) Depresia – când realitatea schimbării începe să producă efecte, copiii pot să încerce sentimente de nefericire şi confuzie, să se simtă neapreciaţi. Vor încerca, din răsputeri, să ofere sens schimbării, încercând să o concilieze pe aceasta cu propriile credinţe şi valori şi să‑şi găsească locul în noua realitate. Date fiind aceste căutări, tendinţa este să simtă că nu au putere şi că le lipseşte controlul asupra situaţiei.
4) Acceptarea sau „să‑i dăm drumul” – este momentul în care cursanţii cel mic acceptă într‑adevăr realitatea. Deşi nu ştie ce viitor îl aşteaptă, el acceptă că acesta este viitorul, şi nu altul, că a pornit pe un drum şi nu se mai poate întoarce în trecut.
5) Încercarea – presupune că el începe să examineze căi de a obţine performanţă în noile condiţii. Această etapă implică discuţii cu alţi colegi şi cu părintele/profesorul sau testarea unor noi materiale ori tehnici.
6) Căutarea înţelesului – este etapa în care oamenii încep să înţeleagă noile condiţii şi observă cum le pot utiliza şi adapta mai bine situaţiilor de lucru. Este posibil să încerce în continuare să găsească modalităţi de lucru până în clipa în care se vor simţi confortabil şi gata de a trece la ultimul stadiu.
7) Internalizarea – presupune că schimbarea a fost acum înţeleasă şi adoptată de către copil. El are încredere în a adapta şi dezvolta pe mai departe ceea ce este acceptat acum ca fiind un mod de lucru eficient.
Citește AICI despre al doilea model referitor la fazele preluării unei schimbări de către indivizi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
