Paște 2014. Cum va fi vremea. Vezi ce spun hidrologii

Potrivit meteorologilor, de Paște nu ne vom putea bucura de o vreme prea frumoasă.

Sâmbătă, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării vremea se va răci, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate. În zona montană înaltă vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare.

În restul teritoriului înnorările vor fi temporare sâmbătă, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi ziua. Vântul va mai avea unele intensificări la munte şi doar trecător în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 10 grade în Oltenia şi 21 de grade în Maramureş. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 10 grade.

Averizări din partea hidrologilor

De asemenea, pentru această perioadă Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a prelungit atenţionarea hidrologică cod galben până pe 20 aprilie, ora 18.00. Mai multe bazinele hidrologice din sudul şi sud-vestul ţării sunt afectate. Şi veştile de la meteorologi nu sunt bune.

Până pe  20 aprilie, ora 18.00, pe râurile din bazinele hidrografice Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judetul Dolj), Jiu - sector aval Sadu (judeţele Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi), Lotru, Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe râurile din bazinul Vedea şi pe Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Neajlov şi Sabar (judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), pe Prahova şi unii afluenţi (judeţul Prahova) şi pe afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior din judeţul Buzău a fost institut COD GALBEN de inundaţii.

Aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.

Izolat, în intervalul 18 aprilie ora 16.00 – 19 aprilie ora 20.00 se pot produce creşteri importante de debite cu situarea nivelurilor în jurul COTELOR DE ATENTIE şi pe alte râuri mici din bazinul hidrografic Siret, ca efect cumulat al precipitatiilor prognozate şi cedării de apă din stratul de zăpadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel