Șocul anului în tenis: Serena Williams, eliminată de la US Open de numărul 43 WTA

US OPEN 2015. Liderul mondial Serena Williams și italianca Roberta Vinci, locul 43 WTA, și-au disputat vineri seară a doua semifinală de la US Open 2015, după ce, în prima, Simona Halep a fost eliminată de o altă italiancă, Flavia Pennetta, scor 1-6, 3-6.

Vezi și: Flavia Pennetta, prima reacție după victoria cu Simona Halep: ”M-a provocat foarte serios”

US OPEN 2015. Roberta Vinci a reușit surpriza anului în tenis și s-a impus în trei seturi în fața liderului mondial, scor 2-6, 6-4, 6-4, după un meci absolut incredibil. Italianca a revenit spectaculos, în condițiile în care a avut în față cea mai bună jucătoare a lumii, susținută de miile de fani din tribunele de pe Arthur Ashe. La capătul a două ore și două minute de joc, sportiva de 32 de ani s-a calificat într-o finală sută la sută italiană, unde este așteptată de compatrioata ei Flavia Pennetta.

US OPEN 2015. Confruntarea din semifinalele de la US Open 2015 a fost al cincilea duel direct dintre Serena Williams și Roberta Vinci, iar performanța italiencei este cu atât mai mare cu cât ea nu câștigase nici un set în fața americancei în precedentele patru întâlniri.

US OPEN 2015. În urma eliminării din semifinalele de la Flushing Meadows, Serena Williams a ratat șansa de a câștiga toate cele patru turnee de Grand Slam ale anului, după ce s-a impus în acest sezon la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.

Citește și: Analiză dură pentru Simona Halep după eliminarea de la US Open 2015: ”Nu poți să faci asta”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel