Irak, în haos. Obama: Nu excludem nicio variantă

Președintele Statelor Unite ale Americii a declarat, joi, că nu exclude nicio variantă când vine vorba de răspunsul Washingtonului la recentele ostilități din Irak.

De la Casa Albă, Barack Obama a afirmat că "nu exclude nicio variantă" cu privire la asaltul militanților islamiști din nordul Irakului, care în ultimele zile au permis insurgenților inspirați de Al-Qaeda să caputereze orașe întregi ale regiunii.

"Principiul de bază este, evident, acela că noi, la fel ca toate, celelalte națiuni, suntem pregătiți să executăm acțiuni militare oricând securitatea națională ne este amenințată", a spus Obama.

Joi, isurgenții, majoritatea musulmani suniți, au spus că au capturat orașul Dhuluiyah, aflat la doar 90 de kilometri distanță de Bagdad. Un purtător de cuvânt al militanților, care se autointitulează Statul Islamic al Irakului și Siriei (ISIS), Abu Mohammed al-Adnani, a jurat că se va încerca avansarea spre capitală.

Irak: Insurgenții au preluat controlul la Mosul; guvernatorul provinciei confirmă

Guvernul irakian condus de un musulman șiit, premierul Maliki, a fost copleșit de ultimele ofensive ale jihadiștilor,  care au decretat adoptarea legii Sharia în mai multe provincii din nord, inclusiv în al doilea cel mai mare oraș din Irak, Mosul. Aproximativ 500.000 de persoane au părăsit zona nordică din cauza luptelor sângeroase.

"Ce am văzut în ultimele zile arată gradul până la care Irakul are nevoie de ajutor", a mai spus Barack Obama.

Cotidianul american New York Times a scris, în ediția de miercuri, că oficiali irakieni au cerut Casei Albe în mai multe rânduri luna trecută să execute atacuri aeriene împotriva extremiștilor din regiune, solicitări pe care Washingtonul le-a răspuns.

Membrii Consiliului de Securitate al ONU au fost informați joi în spatele ușilor închise de trimisul special al ONU în Irak, Nickolay Mladenov.

Rusia, care în prezent deține președinția Consiliului de Securitate, a blamat restructurarea nepotrivită determinată de invazia americană din 2003. Emisarul Rusiei la Consiliu, Vitaly Churkin, a descris situația ca fiind "extrem de dramatică", dar a adăugat că nu știe ce pot face membrii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel