O bancă din România, anunț crucial pentru cine vrea credite

bani-lei
bani-lei

Banca Comercială Română a anunţat reducerea avansului minim pentru creditele ipotecare până la 15%, în anumite condiţii, în 42 de localităţi medii şi mari, la trei luni după ce a anunţat creşterea avansului la 35%.

Măsura este aplicată în contextul scăderii puternice a creditării imobiliare, după intrarea în vigoare, în 13 mai, a Legii dării în plată, care permite românilor care au cumpărat locuinţe pe credit să scape de datorii, dacă cedează casele băncilor. Cu puţin timp înainte de această dată, BCR decis majorarea avansului la creditele ipotecare, de la 15% la 35%, şi reducerea perioadei de finanţare de la maximum 30 de ani la 25 de ani.

„În 42 de localităţi medii şi mari din România, BCR poate acorda credite ipotecare cu avans de 25%, în urma calibrării riscurilor de creditare; avansul scade la 15%, dacă perioada de acordare a creditului este de maxim 20 de ani", se arată în comunicatul oficial al băncii, citat de News.ro.

Printre argumentele aduse de reprezentanţii BCR se numără avansul pieţei imobiliare şi gradul mare de lichiditate existent în piaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel