Noul Volkswagen Passat. Versiunea hibridă plug-in VW Passat GTE. Cel mai eco din istorie

Noua generaţie Volkswagen Passat debutează în forţă pe piaţa europeană, unde a căpătat reputaţie datorită versiunilor TDI, cu prima varianta hibridă din istorie. : noul VW Passat GTE. 

Cu ocazia Salonului Auto Paris 2014, oficialii Volkswagen prezintă în premieră mondială versiunea hibridă plug-in VW Passat GTE. Berlina de clasă medie foloseşte un sistem de propulsie similar cu cel de pe VW Golf GTE, dar adaptat la dimensiunile mai mari, mai ales dacă luăm în considerare faptul că Passat GTE urmează să fie oferit şi ca sedan, şi ca break Variant.

Cu bateriile încărcate 100%, VW Passat GTE asigură o autonomie maximă teoretică în regim strict electric de 50 km, ceea ce e suficient în majoritatea situaţiilor de transport în mediul urban. Totodată, consumul mediu se cifrează la numai 2 litri/100 km (vorbim de prima sută de kilometri, conform ciclului de măsurare NEDC), iar emisiile CO2 sunt de numai 45 g/km.

CITEȘTE ȘI: Cum arată maşina Renault care consumă un litru la suta de kilometri - Video

Din punct de vedere al performanţelor sistemului de propulsie, noul VW Passat GTE promite valori bune de putere şi cuplu, aproape de nivelul celei mai puternice versiuni diesel Passat TDI BiT. Totodată, şi la capitolul performanţe dinamice noul Passat GTE nu dezamăgeşte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel