Iulian Fota, noul director al Colegiului Național de Informații

Fostul consilier prezidențial Iulian Fota este, începând de luni, 3 octombrie, noul director al Colegiului Național de Informații, iar profesorul universitar Adrian Ivan - noul coordonator al activității școlii doctorale din cadrul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" (ANIMV), potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituției.

Iulian Fota a absolvit Institutul român de construcții civile și industriale și are un master la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, specializarea Relații internaționale. În prezent, Fota este conferențiar universitar la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", iar de-a lungul timpului a ocupat diverse funcții în sistemul public, precizează sursa citată.

Adrian Ivan a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, deține diploma de studii avansate în istorie contemporană și relații internaționale, efectuate în cadrul aceleiași facultăți, precum și o diplomă de studii avansate în domeniul studii europene, la Institutul European al Universității din Geneva, Elveția. Domeniile sale de cercetare și expertiză sunt relații internaționale și studii de securitate, minorități naționale și etnice în relațiile internaționale, analiza politicilor de securitate și guvernanța europeană și internațională, notează comunicatul citat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel