Nina Cassian a murit la vârsta de 90 de ani

Nina Cassian, una dintre cele mai  cunoscute scriitoare de literatură pentru copii. În ultima parte a vieții a locuit la New York și s-a ocupat mai ales cu scrierea memoriilor.

La vârsta de cinci ani a luat primele lecţii de pian şi a compus primul său vals. Tot atunci a învăţat să scrie şi a compus primul poem. Când avea 11 ani, familia ei s-a mutat la Bucureşti. În 1943 s-a căsătorit cu scriitorul Vladimir Colin, dar în 1948 a divorţat şi s-a recăsătorit cu Al.I.Ştefănescu, profesor de limba franceză, critic şi nuvelist.

Potrivit poeme.ablog.ro, după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, publică prima sa carte inspirată de poetes fantaisistes, Max Jacob Toulet and Apollinaire. Începuse să scrie serios din adolescenţă, influenţată de Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi dar stilul său propriu este cu adevărat schimbat de operele lui Ion Barbu.

Toată opera sa poartă amprenta unei forme concentrate de suprarealism. Pentru prima sa carte a fost declarată duşman al poporului de către autorităţile regimului comunist. A încercat să-şi schimbe stilul prin folosirea unui vocabular accesibil maselor populare fără niciun fel de limbaj metaforic. Dar, într-un poem îl descrie neadecvat pe Lenin şi iscă un scandal. Scrie apoi patru volume pe care mai târziu le va renega din punct de vedere estetic.
Conştinţa sa era curată dar talentul în eclipsă. Scrie cărţi pentru copii, singurul mod în care îşi poate manifesta liber fantezia în jocuri de cuvinte. Astfel, între anii 1955 şi 1957 simte că nu mai poate scrie deloc. Compune muzică. Notele muzicale, spunea ea, nu pot fi găsite în dicţionar deci nu putea fi acuzată că ar face aluzii în compoziţiile sale.

De ce nu s-a mai putut întoarce din SUA

După moartea lui Stalin, în 1957, scrie carte după carte. În 1985, este invitată în Statele Unite să ţină un curs de Creative Writting la New York University unde ajunge fără să fi bănuit că nu se va mai putea întoarce în România.

În vara acelui an, prietenul său Gheorghe Ursu este arestat şi chestionat de poliţie. În biroul său au descoperit un jurnal cu multe detalii ale vieţii sale de-alungul a 40 de ani, jurnal în care comite indiscreţia de a menţiona prietenii apropiaţi cu numele lor adevărat. Nina Cassian era şi ea prezentă în acel jurnal prin poeme ce ridiculizau regimul comunist . După o lună de interogatoriu, Gheorghe Ursu a murit. Nina Cassian nu se mai putea clar întoarce la Bucureşti. În 1987, autorităţile îi pun casa din Bucureşti sub sechestru. Toate cărţile publicate în România au fost interzise şi retrase din librării şi biblioteci.Traducere după notele introductive ale lui William Jay Smith la volumul Life Sentence apărut 1990, New York.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel