Nelu Tașcă, avocatul lui Mircea Băsescu, anunță că va face plângere la CEDO

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a anunțat, marți, că va face plângere la Curtea Europeană. Motivele invocate pentru demersul său sunt reprezentate de deciziile instanţelor de a nu-l judeca pe fratele preşedintelui în stare de libertate şi de faptul că avocatul nu are acces la înregistrările din dosar.

Nelu Taşcă a reiterat afirmaţiile lui Mircea Băsescu, care a declarat că înregistrările în care vorbeşte despre bani au fost trunchiate, au fost tăiate.

"Am cerut să ni se spună ce pericol prezintă punerea în libertatea a lui Mircea Băsescu. Vom face plângere la Curtea Europeană. Mircea Băsescu a cerut să aibă acces la înregistrări, pentru că lipsesc anumite părţi din acestea, sunt fraze scoase din context. Legal, putem cere accesul la dosar, dar acum e vacanţă, iar dosarul e foarte greu de prins. Am încercat să-l copiem, ne-a luat o săptămână", a spus Nelu Taşcă, la România Tv.

Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis, marţi, ca Mircea Băsescu să rămână în arest preventiv. Decizia instanţei nu este definitivă. Ea poate fi atacată la Curtea de Apel.

"Vom uza de toate căile posibile, inclusiv prin plângere la CEDO, pentru că acum stă în arest preventiv fără motive temeinice. În afara gravităţii faptei şi a unui pericol public, invocat abstract, pentru că nu există pericol public dacă ar fi cercetat la domiciliu, nu există alte motive temeincie care să justice această măsură", a mai declarat Nelu Taşcă.

Vezi și: Surpriză în dosarul Bercea-Băsescu, legată de înregistrări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel