Monsanto România continuă programul “MORE & Future” dedicat studenţilor

Monsanto România se implică activ în mediul academic din România şi în crearea locurilor de muncă pentru viitorii absolvenţi, prin programul intitulat MORE & Future (Monsanto Organizing Responsible Engineers). Ajuns în etapa a doua, programul urmăreşte să le ofere studenţilor din cadrul facultăţilor de agronomie şansa de a activa în domeniul pe care îl aprofundează în facultate.

Prima etapă a proiectului s-a desfăşurat, în perioada 28 mai-11 iunie 2014, în 4 centre ale Univesității de Ştiințe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV), unde au fost prezenţi peste 300 de studenţi din întreaga ţară.  Viitorii profesionişti au aflat informaţii despre portofoliul Dekalb de semințe de porumb şi rapiţă, precum şi informaţii despre managementul fermei direct de la specialiştii Monsanto şi de la fermierii-colaboratori  ai companiei. Totodată, participanții au putut afla despre activitatea angajaţilor într-o companie desemnată “Great Place to Work in Romania” în anul 2013.

În urma întâlnirilor din centrele USAMV din ţară au fost selectaţi 38 de studenţi şi absolvenţi care vor participa la faza a doua a proiectului, etapa de practică, în perioada 16 septembrie-17 octombrie 2014. Internii, ce provin din sudul, estul şi vestul ţării, vor activa în două mari divizii ale companiei Monsanto - Comercial şi Poducere & Procesare Sămânţă -, unde vor pune în practică ceea ce au învăţat în facultate, fiind permanent susţinuţi de angajaţii Monsanto.

“Scopul programului MORE & Future este unul de învăţare şi dezvoltare profesională, iar aceşti interni reprezintă o sursă importantă de potenţial de care noi vom ţine cont pentru ocuparea poziţiilor libere. Ne dorim să avem în continuare o echipă profesionistă, plină de entuziasm, care să ofere în orice moment soluţii utile şi complete colaboratorilor noştri, fermierii.”, spune Cristina Ionescu, HR Lead România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Republica Moldova.

Selectarea efectivă pentru etapa de internship, din perioada octombrie 2014-aprilie 2015, se va realiza după perioada de practică, în funcţie de performanţe şi de poziţiile libere. Toţi studenţii participanţi în cadrul programului MORE & Future reprezintă posibili noi colegi pentru echipa actuală a Monsanto România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel