Monica Macovei a câștigat un proces împotriva lui Cătălin Ivan. Daune morale de 25.000 de euro

Europarlamentarul Cătălin Ivan a pierdut procesul intentat de europarlamentara Monica Macovei. El este obligat de magistrați să-i plătească daune morale politicianei. Decizia instanței poate fi contestată cu recurs de către Cătălin Ivan, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Potrivit 7est.ro, reprezentanții Judecătoriei Sectorului 1 din București au precizat că Monica Macovei, reclamanta în dosar, a avut câștig de cauză.

"Instanţa admite în parte acţiunea depusă de reclamantă. De asemenea, instanţa obligă pârâtul (Cătălin Ivan – n.r.) la plata unor daune în cuantum de 25.000 de euro. Mai mult, pârâtul este obligat la publicarea acestei sentinţe în trei ziare de circulaţie naţională, pe cheltuiala proprie. Instanţa mai obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu recurs în 15 zile de la comunicare", au spus reprezentanţii Biroului de Relaţii cu Publicul, din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Monica Macovei le-a cerut magistraților să-l oblige pe Cătălin Ivan la plata unor daune morale de 50.000 de euro.

Ivan a făcut-o MINCINOASĂ pe Macovei

Cererea Monicăi Macovei către instanță a venit după ce Cătălin Ivan i-ar fi pătat imaginea în câteva emisiuni televizate și interviuri pe care le-a acordat. Europarlamentarul Cătălin Ivan a făcut "mincinoasă" pe Monica Macovei: "Monica Macovei minte cu dezinvoltură și nerușinare când interesul îi dictează acest lucru... Doamna Macovei minte cu nerușinare și trimite scrisori mincinoase colegilor din Parlamentul European".

"Mi-a fost pătată onoarea și demnitatea și am fost denigrată în mod public, iar, pe lângă despăgubiri, solicit instanței să-l oblige pe pârât la publicarea sentinței în trei ziare naționale", a menţionat Macovei în faţa judecătorilor.

Cătălin Ivan a cerut respingerea acțiunii. A argumentat că, potrivit regulamentelor interioare ale Parlamentului European, europarlamentarii sunt imuni în fața colegilor în ceea ce privește libertatea de exprimare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel