Tribunalul Bucureşti, decizie pentru Flori Dinu, directorul Hexi Pharma
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Tribunalul Bucureşti a decis, luni, ca directorul general Hexi Pharma, Flori Dinu, să rămână în arest la domiciliu, în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, în care este acuzată de 128 de infracţiuni de înşelăciune. 

Tribunalul a respins contestaţia depusă de Flori Dinu şi a menţinut decizia luată pe 22 august de Judecătoria sectorului 5, când a fost prelungită măsura arestului la domiciliu, relatează Agerpres.

Flori Dinu este acuzată de săvârşirea a 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 29 de infracţiuni de înşelăciune şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Parchetul General susţine că Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuţii în special pe partea de vânzări desfăşurată de societate, la instigarea lui Dan Condrea şi cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificaţiile din etichete, a coordonat întreg personalul care le-a promovat şi a intermediat activitatea de negociere şi încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanţii unităţilor medicale.

'Faptele au fost comise prin utilizarea de mijloace frauduloase, reprezentate de etichetele produselor neconforme, precum şi ofertele transmise unităţilor înşelate, direct sau prin intermediul portalului e-licitatii.ro', mai spun procurorii.

Parchetul mai susţine că Flori Dinu, prin activitatea sa de conducere şi coordonare a departamentului de vânzări al Hexi Pharma şi asigurarea vânzării către mai multe unităţi sanitare a unor produse neconforme, a împiedicat luarea măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase, faptă ce a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel