Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a prezentat rezultatul expertizei seismologice realizate, la cele două imobile din administrarea instituţiei, respectiv cel din Bd. Magheru nr. 20 și cel din Str. Jules Michelet nr. 2 - 6, construite în 1945. Echipa de expertiză, formată din specialişti recunoscuţi în domeniu, condusă de către prof. univ. dr. ing. Paul Ioan, a evaluat construcţia şi a ajuns la concluzia că imobilele ridicate de marele inginer Liviu Ciulley pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei, NU se încadrează la clasa I de risc seismic, întrucât acestea „au avut o comportare bună atât la acţiunile din exploatare, cât şi la cele seismice, fără pierderi de stabilitate sau avarii ale elementelor de rezistenţă.
[citeste si]
Acest lucru presupune o consolidare mult mai uşor de efectuat decât se anticipa, care va fi realizată de către PMB şi CGMB. Studiul de fezabilitate, proiectul şi licitaţia (adică partea birocratică) durează cam doi ani, vreme în care teatrul îşi poate desfăşura activitatea curentă în sediu. Prezent la conferinţă, Ministrul Nicolae Noica a declarat public că „nu există niciun pericol, se poate relua activitatea în Teatrul Nottara."
Ce spune managerul Teatrului Nottara
„În traducere personală şi subiectivă, dar „aprobată" cu zâmbet îngăduitor de către Domnul Profesor Paul Ioan: imobilul nostru e un pacient cu o vârstă respectabilă, care se ţine bine, are câteva chisturi ce trebuie operate pentru a nu se maligniza şi mai are nevoie de operaţii estetice. După aceeea va trai sănătos, şi noi pe lângă el, încă vreo câţiva zeci de ani." – traducător, Marinela Ţepuş, managerul Teatrului. Pe parcursul verii, când teatrul este închis, spaţiile sale vor fi iginienizate, iar, la începutul stagiunii 2016-2017, porţile „teatrului de pe bulevard" se redeschid pentru toţi amatorii de spectacole de calitate. Întoarcerea oficială va avea loc cu ocazia celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, care se va desfăşura în perioada 10 - 22 octombrie 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană