Modelul Băsescu

”Îngrijorător este și că există în societate o anumită parte care, într-un fel sau altul, găsește justificări pentru un astfel de comportament, ceea ce, din punctul meu de vedere, în România este o mare problemă. Și aici vreau să dau ca exemplu momentul în care Traian Băsescu lovește un copil și e pus în fața evidenței de către un moderator de televiziune, iar acesta vine și spune: ”nu știu ce a zis copilul, poate a înjurat”, chestiune propagată pe stradă de către foarte mulți oameni”, a spus Ben Oni Ardelean, pentru DCNews.  

La extreme: Norvegia vs. România

Senatorul liberal de Timiș, apărător al familiei Bodnariu, a subliniat: ”Violența fizică, verbală asupra copiilor este una inacceptabilă într-o societate civilizată. Pornind de la această premisă, vreau să vorbesc despre extremele care au fost puse în fața opiniei publice: cazul Barnevernet din Norvegia, în care faimosul articol 4 spune că orice fel de violență fizică și psihică este inacceptabilă. Aici s-a ajuns într-o extremă, dacă te uiți urât la copilul tău deja ai adus asupra lui un abuz psihic, dacă nu-i faci tot ceea ce-și dorește, dacă nu-i cumperi tot ce vrea, e aceeași situație, pentru că el începe să plângă, să țipe și tu nu ai voie să te uiți urât la el, să ridici tonul. Pe de cealaltă parte, în România, avem foarte multe cazuri despre abuzuri asupra copiilor care nu sunt pedepsite de lege într-un mod extrem, așa cum este în Norvegia, copiii fiind luați din familie, ci, dimpotrivă, aceste cazuri nu sunt nici măcar blamate de către societate. Aceasta este problema majoră pe care noi o avem. Cred că nu este normal să fie luați copiii din familie pe diverse acuze, false sau mai puțin false, și apoi să se facă evaluări, să vadă ce se întâmplă, cum este în Norvegia, unde anual sunt luați 55.000 de copii la o populație de cinci milioane de cetățeni și 12.000-13.000 ajung să fie plasați în alte familii. Avem cazuri în România în care foarte mulți copii sunt loviți, abuzați, maltratați. Aici este problema societății românești. Acest exemplu elocvent de violență trebuie să ne dea de gândit și să ne determine nu doar să avem o legislație, pentru că legislația din România este foarte similară cu cele din țările vest-europene, ci să avem și un mecanism prin care să punem această legislație într-o formă operațională”. 

Legislația e bună. De unde începem?

Avem o legislație bună. Cineva ar trebui să se ocupe s-o pună în practică printr-un mecanism. ”Toate organele îndreptățite. Vorbim aici de autoritatea de protecție a copilului, primul mecanism care trebuie să se sesizeze într-o astfel de situație, vorbim aici despre instituțiile de forță- poliție, procuratură, care trebuie să se sesizeze astfel de situații, indiferent dacă sunt plângeri sau nu”, a precizat Ben Oni Ardelean. 

Propunere: Cum scăpăm de violența domestică

Senatorul PNL a adăugat: ”Eu cred că nu trebuie să existe o plângere, fapta în sine este penală. Nu are relevanță dacă spune: Ok, te iert,  fapta penală rămâne. Ar trebui ca organele să se autosesizeze și legislație îl obligă în acest sens. Eu cred că cei care cunosc astfel de situații trebuie să raporteze. Aici nu vorbim de o societate de informatori, de oameni care vin și fac plângeri penale, ci despre acele cazuri foarte grave pe care vecinii, prietenii le știu și care trebuie să le sesizeze organelor îndreptățite”. 

Violența domestică, acceptabilă?

”Nu există o cultură a combaterii violenței domestice, este ușor acceptabilă și când spun lucrul acesta este din cauza faptului că foarte mulți oameni spun ”ce contează dacă l-a lovit cu cureaua, ce contează dacă i-a dat o palmă, ce contează dacă cineva l-a lovit, până la urmă cine știe ce o fi făcut copilul”. Violența domestică este inacceptabilă”, a mai spus apărătorul familiei Bodnariu. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News