Partidul Forța Națională cere organizarea unui referendum prin care "să ne afirmăm dorința imperativă de a avea drepturi egale în UE".
"Brexitul este reacția firească a națiunii suverane în fața pretenției comisarilor UE de a-i dicta întregii Europe. Supremația Bruxelles-ului a luat sfârșit, iar pentru România e momentul să își afirme interesele și suveranitatea și să pună piciorul în prag: nu mai acceptăm să fim țară de mâna a doua în Uniunea Europeană! Forța Națională cere de aceea referendum și în România prin care să ne afirmăm dorința imperativă de a avea drepturi egale în UE. Bruxelles-ul nu va mai putea refuza voința poporului român de a fi tratat cu respect în interiorul Uniunii.
Popoarele Europei au dat de mult semnalul că nu mai vor să fie tratate ca niște mase de manevră pentru interesele multinaționalelor, piese de domino în jocuri globale obscure. Brexitul reprezintă palma dată de ideea națională încercării nefericite de a aglutina popoarele Europei și de a le transforma în populații.
Poporul român trebuie să ceară acum de la clasa politică să nu mai facă sluj la Bruxelles, ci să aibă curajul să obțină drepturile acestei națiuni: suveranitate, economie proprie și interese strategice.
Forța Națională consideră că Uniunea Europeană va mai supraviețui numai pe baza colaborării între state suverane, cu respectarea specificului fiecăruia și cu anularea dreptului comisarilor europeni de a-i mai dicta fiecărei țări ce are și ce nu are voie să producă sau să consume și cum să trăiască.
Nimeni nu mai are dreptul de astăzi înainte să ne impună cote obligatorii de imigranți, cote dezavantajoase de producție agricolă sau limitarea dreptului la politică economică și externă proprie, în avantajul nostru.
Este timpul că România să își recapete dreptul de a exista, locul pe care trebuie să îl ocupe în Europa și să își ia destinul în propriile mâini", se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc