„Eu nu cred că este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă. Eu cred că treaba noastră este să creăm un cadru stimulativ, un mediu de afaceri propice pentru crearea de locuri de muncă şi încurajarea ocupării în mediul privat. Iar Guvernul din care fac parte face exact acest lucru", a spus Ioana Petrescu, în plenul Camerei, unde are loc dezbaterea moţiunii simple a ACL intitulată „Ministerul MTO-minciună, taxare, oprirea economiei".
Ea a arătat că scutirea pe profitul reinvestit şi reducerea CAS vor avea un efect benefic asupra creşterii locurilor de muncă.
„Ambele măsuri privind reducerea poverii fiscale pe muncă şi scutirea de la plată a profitului reinvestit vor avea impact benefic asupra creării de noi locuri muncă, încurajarea angajărilor, oficializării angajărilor din economia nedeclarată sau subdeclarată", a susţinut Ioana Petrescu.
Ea a spus că efectele măsurilor stimulative se resimt în creşterea numărului de persoane ocupate prin serviciul public de ocupare în primele şapte luni ale anului 2014, realizându-se încadrarea unui număr de 234.000 de persoane.
PNL şi PDL au depus, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată „Ministerul MTO - minciună, taxare, oprirea economiei". Moţiunea a fost semnată de 108 deputaţi PNL şi PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”