'Fac apel la responsabilitate şi la implicarea dumneavoastră în identificarea de soluţii care să reformeze presa din România. Peste aproximativ două luni va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare, în condiţii contrare informării corecte a publicului şi a respectării acestuia. Partidele pe care le reprezentaţi nu au fost capabile, cel puţin până acum, să prezinte românilor propuneri clare de îmbunătăţire a mediului în care mass-media funcţionează', precizează luni Jucan, într-un comunicat transmis Agerpres.
În opinia acestuia, niciun reprezentant al partidelor nu a reuşit să pună în dezbatere publică, 'într-o manieră credibilă', principalele teme din audiovizual: reforma Consiliului Naţional al Audiovizualului - CNA, reforma Televiziunii publice - TVR, fiscalizarea şi cadrul de finanţare a presei.
'Prin lipsa de expertiză a specialiştilor de partid, mass-media a ajuns aproape de disoluţie, iar prin acest lucru publicul român a fost prejudiciat', a remarcat Jucan.
El le atrage atenţia preşedinţilor principalelor partide că vor intra în campania pentru parlamentare alături de o presă care va reflecta exerciţiul electoral în mod distorsionat.
În condiţiile date, stimaţi preşedinţi ai principalelor partide politice, veţi intra în campania pentru alegerile parlamentare alături de o presă care va reflecta exerciţiul electoral în mod distorsionat. În acest context, vă propun ca, până la alegerile parlamentare, să creaţi un grup de lucru format din reprezentanţii tuturor categoriilor de presă, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile din domeniul audiovizual, care să poată să pună la dispoziţia noului Parlament un set de măsuri care să sprijine presa şi care, în egală măsură, să-i ofere garanţii de independenţă. Reformarea CNA şi reformarea TVR trebuie să fie, de asemenea, priorităţi în cadrul acestui grup de lucru. Totodată, consider că este o obligaţie ca viitorii parlamentari, membri ai comisiilor pentru cultură şi mass-media din Senat şi Camera Deputaţilor, să fie persoane cu experienţă în domeniul presei, mai spune Jucan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”